EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Patru escroci urmăriţi naţional au fost prinşi la Tecuci

Scris de Vineri, 20 Decembrie 2013
Patru infractori condamnaţi la ani grei de închisoare pentru infracţiuni de înşelăciune au ajuns în arest în urma unei acţiuni în forţă a poliţiştilor din Tecuci. Mobilizarea, care a avut ca obiect punerea în aplicare a unor mandate de executare a pedepselor emisele pe numele condamnaţilor daţi în urmărire naţională,…

În dosarul privind clonarea cardurilor: Şapte inculpaţi arestaţi, unul în libertate

Scris de Vineri, 20 Decembrie 2013
În urma percheziţiilor efectuate marţi dimineaţă de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au fost emise opt ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Joi, cei opt inculpaţi - Vasilică Marcu, Valentin Ionică, Adrian Costea, Mirel Spiridon, Gheorghe Anghene, Cătălin Şuşnea, Victor Andrei şi Alexandru Bogdan Bălan - au fost…

Două persoane au murit într-un incendiu provocat de o lumânare

Scris de Vineri, 20 Decembrie 2013
Două persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit miercuri noapte la o casă din Smârdan. Cele două victime, Maria Farcaş, de 63 de ani, şi Varnalie Manole, de 57 de ani, locuiau într-o casă dărăpănată aflată la marginea localităţii. Locuinţa nu era racordată la curent electric, motiv pentru care cei…

Petarde şi ţigări, descoperite de poliţiştii de frontieră la Scânteieşti

Scris de Vineri, 20 Decembrie 2013
În urma mai multor verificări, lucrătorii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au aflat că Aurel C. are preocupări în sfera contrabandei cu ţigări, colectând ţigarete de provenienţă Republica Moldova, de la diferite persoane din municipiul Galaţi, şi comercializându-le pe raza comunei Scânteieşti. Pentru valorificarea informaţiilor deţinute, poliţiştii de…

Unde şi când ne facem cumpărăturile/ Programul magazinelor şi instituţiilor de sărbători

Scris de Vineri, 20 Decembrie 2013
* Mall-ul, supermarketurile, hipermarketurile şi marketurile din Galaţi au program scurt în Ajunul Crăciunului, precum şi în ultima zi din an * În prima zi de Crăciun şi pe 1 ianuarie, unităţile sunt închise Pentru cei care şi-au programat cumpărăturile de sărbători în perioada imediat următoare, dar şi pentru cei…

Salvare pe şenile şi snowmobil pentru situaţii de urgenţă

Scris de Joi, 19 Decembrie 2013
O salvare pe şenile, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, achiziţionată de către Consiliul Judeţului, a ajuns, miercuri, la Galaţi, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Tot la ISU va ajunge, în cursul zilei de mâine, şi un snowmobil, de aproximativ 15.000 de euro, cumpărat tot de către Consiliul…

"Viaţa liberă îţi dă un Ford cu 25 de lei" / Vineri va avea loc tragerea la sorţi pentru Marele premiu

Scris de Joi, 19 Decembrie 2013
Mai este o singură zi până când concursul „Viaţa liberă îţi dă un Ford cu 25 de lei” îşi va afla marele câştigător. Extragerea va avea loc mâine, la ora 13,30, imediat după tragerea la sorţi de la concursurile săptămânale. La tragerea la sorţi de mâine va fi desemnat marele…

Jaf la înălţime în nordul judeţului. Mai multe sate au rămas fără semnal la telefon

Scris de Joi, 19 Decembrie 2013
Localnicii din mai multe sate din nordul judeţului au rămas fără semnal la telefoanele fixe, după ce o bandă de hoţi a făcut bucăţi cablul de transmisiuni pe o distanţă de aproape un kilometru. Actul de vandalism, care s-ar fi vrut de fapt un furt de cupru, a avut loc…

De Ziua Porţilor Deschise / Un alt fel de Moş Crăciun de la Poliţia Locală

Scris de Joi, 19 Decembrie 2013
Poliţia Locală Galaţi şi-a deschis ieri porţile, pentru a le arăta tuturor cum îşi desfăşoară activitatea. Printre cei care au răspuns prezent la eveniment au fost şi elevii Şcolii nr. 29 din Galaţi. Micuţii au asistat la un exerciţiu demonstrativ şi au văzut cum acţionează efectivele Poliţiei Locale în caz…

Apel al Electrocentrale / Dacă nu se plătesc datoriile, rămânem iar fără căldură

Scris de Joi, 19 Decembrie 2013
Electrocentrale face un apel la gălăţenii branşaţi la sistemul public de termoficare să intensifice plăţile pentru căldură, astfel încât să poată fi achitată factura către furnizorul de materie primă, ROMGAZ, şi implicit să se continue livrarea de apă caldă şi căldură pentru oraş. "Având în vedere că SNGN Romgaz SA…

Traversările neregulamentare fac noi victime. O femeie şi un copil au ajuns la spital după ce au fost loviţi de maşini

Scris de Miercuri, 18 Decembrie 2013
O gălăţeancă de 59 de ani şi un minor de 6 ani au ajuns la spital după ce au fost accidentaţi de maşini din pricina neatenţiei. Femeia a fost acroşată de un autoturism în timp ce traversa în fugă intersecţia străzilor Mavramol şi Nicolae Bălcescu, pentru a ajunge în staţia…

O, brad penal! Transport ilegal de pomi de Crăciun, interceptat la Corod

Scris de Miercuri, 18 Decembrie 2013
Cu o săptămână înainte de Crăciun, operaţiunile ilegale cu brazi sunt în plină desfăşurare, mai ales în nordul judeţului. Poliţiştii de la Secţia 7 Rurală Matca au fost cei care au făcut cea mai recentă constatare, depistându-l pe un bărbat de 56 de ani din Corod în timp ce transporta…

Vânătoare de capace pentru masa de Crăciun! Trei gălăţeni au vandalizat mai multe canalizări

Scris de Miercuri, 18 Decembrie 2013
Capacele de canalizare, atâtea cîte mai sunt din fier, continuă să fie vânate de hoţi, mai cu seamă în preajma Crăciunului. Infractorii sunt pe urmele autorităţilor care acoperă gurile de canal cu capace din compozit, străduindu-se să le "uşureze" munca prin furtul şi vânzarea componentelor. Cea mai recentă lovitură a…

FOTO/ Crater apărut în podeaua unei case din localitatea Izvoarele

Scris de Miercuri, 18 Decembrie 2013
* După ce au fost terorizaţi de cutremure, sătenii au acum un nou motiv de îngrijorare * Autorităţile susţin că groapa era folosită în perioada interbelică pentru a ascunde recolta Un fenomen inexplicabil i-a speriat din nou pe locuitorii din localitatea Izvoarele. Într-o cameră a casei Măriuţei Mocanu a apărut,…

Explozie de pneumonii la Galaţi! Peste 100 de bebeluşi sunt grav bolnavi

Scris de Marți, 17 Decembrie 2013
Numărul infecţilor respiratorii a explodat în ultimele zile, statisticile oficiale raportate de medicii de familie indicând un număr de 2.967 de cazuri. Cele mai multe au fost diagnosticate la copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, 58 de pacienţi din totalul bolnavilor având nevoie de internare în spital.…

VIDEO Procurorii DIICOT au efectuat 24 de percheziţii la Galaţi / Vizată o grupare care se ocupa de clonarea cardurilor

Scris de Marți, 17 Decembrie 2013
24 de percheziţii domicliare au fost efectuate marţi dimineaţă de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, Braşov, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, Inspectoratului…

FOTO / Fenomen straniu la Izvoarele: O localnică a căzut într-o groapă apărută sub casa sa

Scris de Marți, 17 Decembrie 2013
Sutele de cutremure care au lovit localitatea gălăţeană Izvoarele produc primele efecte nedorite! O localnică a căzut ieri într-o groapă căscată chiar în podeaua casei sale. Groapa apărută inexplicabil are aproximativ un metru şi jumătate adâncime şi jumătate de metru în diametru. În prezent, oamenii sunt speriaţi şi le este…

Un om al străzii a fost omorât la Fileşti

Scris de Marți, 17 Decembrie 2013
Un bărbat fără adăpost şi-a pierdut viaţa în urma unei încăierări. Victima, care are în jur de 50 de ani, a fost bătută de alte persoane, cu obiecte contondente. Surse apropiate anchetei ne-au declarat că deja a fost format un cerc de trei suspecţi, dar aceştia nu au fost găsiţi.…

Aberaţiile unui sistem putred / Rău-platnicii au apă caldă, bun-platnicii n-au nici rece!

Scris de Marți, 17 Decembrie 2013
* Apă Canal consideră că o serie de asociaţii din Galaţi nu au plătit suficient cât să le furnizeze apă potabilă, dar le furnizează, totuşi, apă rece pentru a fi transformată în apă caldă * S-a ajuns astfel în situaţia aberantă în care multe apartamente din Galaţi nu primesc apă…

Atenţie la ce postaţi pe reţelele de socializare! Hoţii caută victime pe Facebook şi pe Twitter

Scris de Luni, 16 Decembrie 2013
Aveţi planuri de vacanţă şi vreţi ca toţi prietenii să afle de ele? Vă face plăcere ca toată lumea să ştie că de sărbători veţi petrece într-o destinaţie exotică sau pe un vîrf înzăpezit de munte? Ar fi bine să vă gândiţi de două ori înainte de a posta pe…

Accident mortal de muncă în Combinatul ArcelorMittal Galaţi

Scris de Luni, 16 Decembrie 2013
Un bărbat de 32 de ani a murit vineri pe platforma siderurgică în urma unui accident petrecut la o bandă transportoare. Din informaţiile disponibile la acest moment, se pare că tânărul ar fi intrat într-o încăpere în care instalaţia nu era oprită şi şi-ar fi prins mâna într-un utilaj în…

Concert suspendat: Trupa Holograf nu mai vine la Galaţi

Scris de Luni, 16 Decembrie 2013
Concertul trupei Holograf, care trebuia să aibă loc miercuri, la Sala Sporturilor, se suspendă. Potrivit reprezentanţilor agenţiei de impresariat, motivul îl constituie faptul că, din cauza timpului scurt de organizare, s-au vândut doar 300 de bilete din minimul de 1.000 cât ar fi fost necesar pentru ca turneul „Cât de…

Dosar penal pentru că a plecat de la locul accidentului / A avut grijă de victimă, dar nu a vorbit cu poliţiştii

Scris de Luni, 16 Decembrie 2013
Un şofer din Galaţi riscă dosar penal pentru părăsirea locului accidentului, deşi şi-a transportat victima la spital. Sâmbătă dimineaţă, în zona Metro, un gălăţean a fost accidentat uşor în timp ce traversa prin loc nepermis şi fără să se asigure. Conducătorul auto l-a urcat în maşină, l-a dus la spital,…

O gălăţeancă a provocat o explozie / Femeia a ajuns la spital cu arsuri pe mâini

Scris de Luni, 16 Decembrie 2013
O explozie de mici dimensiuni s-a produs, sâmbătă, în locuinţa unei gălăţence. Femeia a ajuns la spital cu arsuri de gradul I şi II la nivelul mâinilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, maiorul Eugen Chiriţă, incidentul s-a produs într-un bloc situat pe strada Victor Vâlcovici,…
Pagina 474 din 766