EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Canibalism comunal

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
Un bărbat de 42 de ani din Brăneşti a ajuns la Urgenţe după ce, susţine el, doi necunoscuţi l-au luat la bătaie fără rost, undeva prin Măstăcani. În culmea furiei, povesteşte bărbatul, unul dintre agresori l-a şi muşcat de bărbie. „Eu m-am oprit să beau o bere. Ei au venit…

Iniţiatorii proiectului „Scriitori pe Calea Regală” - la Galaţi

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
Albumul şi filmul documentar „Scriitori pe Calea Regală. Fotograme & Jurnal“ vor fi lansate astăzi, 11 martie, şi la Galaţi, în prezenţa a trei dintre realizatori. Proiectul „Scriitori pe Calea Regală” a început în 2008 şi a însemnat o campanie complexă de promovare a autorilor români, la 100 de ani…

Siderurgiştii, cu jalba-n proţap la Guvern

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
Sindicaliştii de la FSS Metarom au avut, marţi, o întâlnire cu reprezentanţi ai Executivului. Mai exact, cei de la FSS Metarom s-au întâlnit cu ministrul Economiei, Adriean Videanu şi ministrul de Interne, Dan Nica, alături de reprezentanţi ai AVAS şi ai Ministerului Muncii, tema discuţiei fiind problemele din metalurgia românească.…

„Un jaf mic, de ziua ta!”

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
De Ziua Femeii, la Poliţia Târgu Bujor s-a prezentat o tânără de 15 ani care a reclamat faptul că un tânăr i-a furat telefonul din buzunarul hainei. Un echipaj de jandarmi de la Secţia Târgu Bujor l-a identificat pe suspect în persoana localnicului Ion I., de 19 ani, fără antecedente,…

Bătaie în personalul Bârlad-Galaţi

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
La pasajul de trecere la nivel cu calea ferată din apropierea Depoului C.F.R. Galaţi, au fost identificaţi duminică, 8 martie, Marian D., de 34 ani, din Galaţi, fără antecedente, salariat C.F.R., Florin A., de 20 ani, Tudorel H., de 20 ani, ambii din comuna Bereşti-Meria, fără antecedente, ambii salariaţi la…

Cadrele didactice vor primi tichete-cadou

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
Primarul Dumitru Nicolae a declarat că în 2009 le va acorda cadrelor didactice tot atâtea tichete-cadou câte au fost acordate şi anul trecut, dar s-a ferit să precizeze numărul şi valoarea acestora. În 2008, profesorii au primit tichete-cadou în valoare de 350 de lei, cu ocazia a cinci evenimente. Vă…

Scandalul poluării de la Gefu

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
* Firma poluatoare a ascuns deşeurile toxice sub gropi pline cu dejecţii de la ferma de porci * Principalul furnizor al deşeurilor este ArcelorMittal * În urmă cu circa o lună, în apropierea satului Gefu (comuna Ghidigeni) a fost descoperit un depozit clandestin de deşeuri toxice. În fapt, deşeurile fuseseră…

Colivă şi durere… de burtă

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
În urma unor tulburări digestive, zece elevi ai seminarului Teologic Sfântul Apostol Andrei din Galaţi au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase, acuzând stări de vomă. Cu toţii locuiesc în internatul liceului. După ce i-au examinat, medicii specialişti au decis că cinci dintre elevi nu necesită spitalizare şi se pot…

„Raluca - Rai Due” strânge în continuare aplauze

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
Gălăţeanca Raluca Lazarovici, tânăra care a reuşit să atragă admiraţia necondiţionată a conaţionalilor, dar şi respectul italienilor, primeşte în continuare semne de admiraţie. Articolul „Raluca-Rai Due este gălăţeancă”, publicat marţi, 10 martie, de „Viaţa liberă”, nu a rămas nici el fără reacţii. Cititorii care au văzut sau au revăzut intervenţia…

Băsescu: Nu mi-aş fi dorit să avem nevoie de un acord cu FMI

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Radio România Actualităţi, că nici el, la fel ca alţi politicieni, nu şi-ar fi dorit să avem nevoie de un acord cu FMI, menţionând, pe de altă parte, că spre deosebire de anii 90, în prezent se vorbeşte de un împrumut "de ordinul…

Restanţierul tipic român este un bărbat de 18-20 ani din Giurgiu, cu restanţe mici

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
Profilul restanţierului tipic din România este un bărbat cu vârsta cuprinsă între 18-20 de ani, din Giurgiu, cu o valoare mică a restanţelor, la un credit de consum, se arată într-un studiu realizat de Biroul de Credit, citat de directorul general al instituţiei, Şerban Epure.El a precizat, într-o conferinţă de…

Acordul cu FMI - necesar susţinerii cursului, destinaţia banilor trebuie analizată atent

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
Acordul cu FMI este necesar pentru apărarea cursului de schimb, autorităţile trebuie să analizeze cu atenţie destinaţia fondurilor şi va fi o reuşită dacă România va obţine cel puţin acealeaşi condiţii ca cele negociate de Ungaria, a declarat, miercuri, preşedintele AOAR, Florin Pogonaru."Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a…

Partenerul lui Anatolie Ciumac în scandalul din 1999, Nicolae Dorobanţ, arestat la Braşov

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
Partenerul lui Anatolie Ciumac în scandalul din 1999 de la un bar de noapte din Braşov, Valentin Nicolae Dorobanţ, a fost arestat, marţi seară, la Braşov, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de patru ani, la fel ca şi în cazul lui Ciumac.Înalta…

Clinicile ICCO, inaugurate oficial la Braşov

Scris de Miercuri, 11 Martie 2009
Clinicile ICCO realizate cu fonduri private de aproximativ patru milioane de euro au fost inaugurate oficial, miercuri, la Braşov, în prezenţa unor oficialităţi locale şi judeţene şi a numeroşi medici braşoveni, transmite corespondentul MEDIAFAX.Clinicile ICCO au două secţii, una de cardiologie intervenţională reprezentând primul Infarct Center din România şi o…

„Raluca - Rai Due” este gălăţeancă

Scris de Marți, 10 Martie 2009
* Tânăra care a cucerit respectul italienilor prin modul în care şi-a apărat compatrioţii într-o emisiune televizată din Italia este din Galaţi * A absolvit Liceul „Vasile Alecsandri” * Are o specializare în limbi şi literaturi moderne, obţinând diploma Magna Cum Laudae la Universitatea din Padova * Este doctor în…

Românii peste tot

Scris de Marți, 10 Martie 2009
* Articol în "L`Espresso”: Marele filosof şi scriitor italian Umberto Eco a publicat un editorial în "L`Espresso", în care îşi ironizează subtil compatrioţii, "orbiţi" de manipularea presei. Subiectul "romeni" a depăşit în Italia spaţiul alocat ştirilor obişnuite şi a devenit temă pentru emisiuni de divertisment, talk-show-uri şi editoriale. Umberto Eco…

Om de afaceri arestat în Israel, pentru o fraudă în Galaţi

Scris de Marți, 10 Martie 2009
Shlomo Wald, unul dintre acţionarii Pacifica Holdings, firmă din Israel care dezvoltă proiecte imobiliare în România, a fost arestat de autorităţile israeliene fiind suspectat de fraudă în cazul achiziţiei unor terenuri din Galaţi şi încălcarea legislaţiei pieţei de capital.El a fost arestat de autorităţile israeliene în urma unor suspiciuni de…

Băsescu: Voi avea o discuţie cu fiica mea, Elena, despre candidatura la europarlamentare

Scris de Marți, 10 Martie 2009
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că va avea o discuţie cu fiica sa cea mică, Elena Băsescu, despre candidatura acesteia la europarlamentare, menţionând că nu doreşte să comenteze subiectul."Chiar nu vreau să comentez acest lucru, nu ştiu să se fi făcut vreo listă la PDL cu europarlamentarii",…

Băsescu despre posibila candidatură a lui Geoană la Preşedinţie: Ce intenţie nefericită are!

Scris de Marți, 10 Martie 2009
Şeful statului a declarat, luni, la TVR, referindu-se la posibilitatea ca liderul PSD, Mircea Geoană, să candideze la Preşedinţie, că aceasta este o "intenţie nefericită" şi i-a reproşat preşedintelui Senatului că nu prea este de găsit la telefon şi preferă să meargă în staţiuni cu Marian Vanghelie.După ce moderatorul emisiunii…

Mitrea a spus la audieri că îi dădea bani lui Sergiu Sechelariu pentru construcţia casei mamei sale

Scris de Marți, 10 Martie 2009
Miron Mitrea arată în declaraţiile date în faţa procurorilor anticorupţie că îi dădea bani lui Sergiu Sechelariu pentru achitarea contractelor legate de construirea casei mamei sale, însă Sechelariu a spus că nu s-a ocupat de lucrări, potrivit rechizitoriului."Cu privire la provenienţa sumei de 1.584.886.000 de lei vechi, Miron Mitrea a…

Taximetristul acuzat de crimă a spus instanţei că a crezut că victimele sale erau broaşte ţestoase

Scris de Marți, 10 Martie 2009
Taximetristul Ionuţ Nicolae, acuzat că a ucis două tinere din Braşov, a declarat, luni, în faţa instanţei, că le-a omorât pe cele două fete deoarece credea că sunt nişte broaşte ţestoase, potrivit mamei uneia dintre victime, care s-a aflat în sala de judecată, transmite corespondentul MEDIAFAX."Avocatul lui, Văduva (n.r. -…

Primăria se joacă de-a preţul cel mai mic

Scris de Luni, 09 Martie 2009
E criză, iar Primăria profită de acest lucru ca să ne ameninţe cu tot felul de… leacuri: ba că vor fi comasate şcolile, ba că va ţine lumina mai puţin timp aprinsă pe străzi etc. Evident, toate sunt măsuri anticriză şi toate presupun reducerea cheltuielilor publice. Numai că, în acelaşi…

Poliţia şi Jandarmeria, în razie de weekend, la Galaţi

Scris de Luni, 09 Martie 2009
Inspectoratul Poliţiei Judeţene Galaţi a dispus, în perioada 6-8 martie, intensificarea acţiunilor preventiv-reactive, în scopul diminuării fenomenului infracţional şi a creşterii vizibilităţii poliţiştilor în zonele cu risc de producere a infracţiunilor. 284 de poliţişti, împreună cu forţele de jandarmi şi ale poliţiei de frontieră, au constatat 11 infracţiuni (dintre care…

Niciun caz de trichineloză în iarna trecută!

Scris de Luni, 09 Martie 2009
Iarna 2008-2009 poate intra în istoria sanitar-veterinară a judeţului Galaţi ca fiind primul anotimp friguros post-revoluţionar în care nu s-a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu „tradiţionala” trichineloză. „Consider că de-abia cum culegeam roadele muncii de prevenire şi a campaniilor de informare pe care le facem de 19 ani încoace”,…
Pagina 756 din 770