Deutschland. Mein Zuhause - Germania. Aici e ACASĂ

Deutschland. Mein Zuhause - Germania. Aici e ACASĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cum evadezi din România devenind cetăţean al Germaniei? Răspunsul îl aflaţi în jurnalul on-line www.romaningermania.ro, realizat de români din diaspora. Potrivit site-ului, condiţiile de obţinere a cetăţeniei germane diferă de la un land la altul. În Hamburg, de exemplu, condiţiile sunt dificile, dar în alte regiuni sunt mai laxe. Important este însă că, din 2010, străinii dornici să devină germani pot primi aici consultanţă de specialitate. Sloganul acţiunii de dobândire a cetăţeniei germane sună încurajator: „Hamburg. Mein Hafen. Deutschland. Mein Zuhause”.

Condiţii

„Potrivit cotidianului Hamburger Abendblatt, cei care solicită cetăţenia germană trebuie să fi locuit cel puţin opt ani în Germania şi să facă dovada că se pot întreţine. Pentru cei cu un partener de viaţă german este cu mult mai simplu, perioada putând fi redusă de la opt ani la numai trei ani”, scrie jurnalul românesc. În plus, solicitantul trebuie să aibă: drept de şedere permanentă în această ţară, pe viaţă, cunoştinţe de limba germană de nivel B1 (adică nivelul de bază, cu testul promovat) şi cunoştinţe elementare despre Germania. O persoană care locuieşte legal în Hamburg poate urma cursurile de limba germană, B1, achitând doar un euro pe oră, pentru că statul suportă o parte din costuri.

„Imigranţii trebuie să urmeze şi 45 de ore în care află noţiuni generale despre Germania, la sfârşitul cărora susţin un test, «Einbuergerungstest». Deşi presa a tot relatat că întrebările din „Einbuergerungstest” nu sunt cunoscute de prea mulţi germani, nu vă neliniştiţi: nu testul este greu, doar că mulţi nemţi habar nu au când a avut loc cel de-al doilea război mondial, care au fost cancelarii ţării etc”, scrie jurnalul on-line.

La aceste condiţii generale se adaugă încă două, valabile doar pentru obţinerea cetăţeniei în nordul Germaniei: solicitantul trebuie să nu fi fost condamnat penal şi trebuie să semneze că va respecta Constituţia.

Un an de aşteptare

Fiind multe solicitări de cetăţenie, răspunsul durează de regulă în jur de un an, dar în acest timp e recomandabil ca solicitantul să nu sune pentru a întreba de stadiul cereri sale. Unii funcţionari avertizează chiar că nu vor să fie deranjaţi. Solicitantul trebuie să achite suma de 255 euro.

„Favoriţii”

Romaningermania.ro subliniază că situaţia fiecăruia este judecată în funcţie de datele din dosar. Cei care au studii superioare şi fac carieră în Germania primesc cetăţenia chiar după 5-6 ani de şedere. De asemenea, persoane care se aflau de zece ani în Germania, lucrau în companii unde limba folosită era engleza, şi au primit cetăţenia germană în timp ce urmau cursurile de germană pentru nivelul B1.

Pui de neamţ

Potrivit jurnalului on-line www.romaningermania.ro, realizat de jurnalişti români din diaspora, dacă unul dintre părinţi are cetăţenie germană, copilul va avea de la naştere, în mod automat, cetăţenie germană. Dacă părintele român doreşte cu orice preţ, va putea solicita pentru copilul său - la naştere sau mai târziu - şi cetăţenia română.

Când ambii părinţi sunt români şi locuiesc în Germania, copilul va avea cetăţenie română. El poate obţine cetăţenie germană dacă cel puţin unul dintre părinţii săi se află de opt ani în Germania (neîntrerupt) şi are drept de şedere permanentă. Din momentul în care unul dintre ei a devenit cetăţean german, copilul poate primi cu uşurinţă cetăţenia germană.

Citit 4685 ori Ultima modificare Vineri, 10 Februarie 2012 23:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.