Gălăţeni care au uimit lumea - George Fernic

Gălăţeni care au uimit lumea - George Fernic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Născut la Galaţi, pe 5 august 1900, George Fernic s-a îndrăgostit de aviaţie în anii Primului Război Mondial. Profitând de faptul că locuinţa părintească se afla în vecinătatea unui aerodrom militar, tânărul Fernic stătea zile întregi în preajma avioanelor şi a aviatorilor. Mai mult chiar, în 1916 a primit diploma de observator foto-aerian şi a făcut parte, în perioada 1916-1917, din escadrila Grupului 3 Aeronautic.

După ce a absolvit şcoala şi liceul la Galaţi, a urmat cursurile Şcolii Politehnice din Bucureşti. În 1922 a plecat în Austria şi a obţinut brevetul de pilot. Doi ani mai târziu şi-a finalizat cursurile universitare, la Paris şi Berlin, obţinând licenţa de inginer şi specializându-se în proiectarea şi construcţia de avioane. În timpul studenţiei şi imediat după aceea, a colaborat cu mai multe firme germane, care i-au pus în practică ideile şi astfel s-au născut cel puţin patru avioane construite de tânărul inginer gălăţean.

În 1927 a dorit să-şi mute fabrica în Ronânia, dar autorităţile i-au respins solicitarea de a-i atribui un teren necesar construcţiei. Proiectul lui Fernic reprezenta un avion, pentru liniile civile, care să ofere siguranţă maximă pasagerilor, astfel fiind brevetat FT-9 (Fernic Tandem-9). Cum ţara natală l-a refuzat, „Fernic Aircraft Corporation” a fost înregistrată în SUA.

FT-9 a fost construit de firma lui Fernic şi a efectuat primul zbor pe 9 septembrie 1929, la New York. Succesul de care s-a bucurat prototipul a fost uriaş, iar un an mai târziu a ieşit din fabrică FT-10, un avion ceva mai mic, ideal pentru şcoală şi turism, dar şi pentru fabricarea de serie.

Din păcate, la Chicago, în timpul unei demonstraţii prin care spera să atragă comenzile necesare dezvoltării fabricilor din SUA, motorul avionului pilotat de George Fernic a explodat, iar una dintre piese l-a lovit în cap pe inventator, provocându-i moartea. Era 22 octombrie (29 august, conform altor surse) 1930.

De-abia atunci, România şi-a dat seama de ceea ce pierduse şi a înfiinţat Ordinul „Virtutea Aeronautică”, pentru recompensarea celor cu merite deosebite în domeniu, iar brevetul cu numărul 1 i-a fost acordat, post-mortem, lui George Fernic.

Citit 10193 ori Ultima modificare Joi, 26 Aprilie 2012 12:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.