Carne de căţel expusă în galantare, aşa cum expun la noi ţăranii carnea de miel, un popor pentru care cultura este cartea de vizită, în care eticheta şi respectul fac parte din modul de a fi, dar şi cu o economie care duduie de-a dreptul: China.
Despre chinezi circulă numeroase mituri, poveşti sau bancuri. Am încercat să aflăm care este adevărul de la gălăţeanul Emanuel Sandu sau „Luo Ning”, aşa cum li se prezintă prietenilor lui chinezi, potrivit publicaţiei "China Daily". Luo vine de la Luomania, după cum îi spun chinezii României, iar Ning de la oraşului Ningbo, unde şi-a finalizat studiile în limba chineză. Despre tânărul licenţiat în lingvistică chineză, după patru ani de studii acolo - unul în provincia Henan, fostă capitală imperială, oraşul Kaifeng, alţi trei la Universitatea din Ningbo, aţi mai putut citi în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”.
Iată cum se vede China prin ochii lui.
Gusturi exotice
În România, circula un banc potrivit căruia „în China se mănâncă tot ce zboară şi nu e avion sau elicopter şi tot ce are picioare şi nu e masă, pat ori scaun”. Care-i adevărul? „Generaţia tânără încearcă să fie mai occidentală în gusturi, atitudine, comportament, îmbrăcăminte. Am văzut, în oraşe mai mici, în sate, cum avem noi expusă la tejghea carnea de miel, şi căţel, dar nu se cumpără foarte mult. În general, e mai căutată iarna, pentru că este legată de elementul foc şi te încălzeşte. Eu nu am mâncat. Ce am mâncat mai exotic acolo, carnea de măgar, mi s-a părut un fel de carne de vită un pic mai roşie, dar bună”, ne-a mărturisit Emanuel.
În cât timp se învaţă scrierea
Tot în România circulă mitul că elevilor chinezi le ia patru ani să înveţe să scrie? „E şi adevăr, şi neadevăr, în sensul că trăind în mediul respectiv e mult mai rapid să înveţi. Dar, în acelaşi timp, pentru că toată lumea tastează, nu mai stă să scrie de mână, le este mai greu. Unii chiar au vrut să renunţe la scrierea asta, dar cei care s-au opus i-au dat ca exemplu pe japonezi, coreeni, taiwanezi, care sunt mai avansaţi, dar se descurcă. Ţine de cultura lor!
Cel mai greu de învăţat şi pentru străini este scrierea, chiar aşa, simplificată cum este, de vreo jumătate de secol. Se folosesc în scriere 6.000 - 7.000 de ideograme, iar în presă 4.000 - 5.000 şi în general ai nevoie de 3.000 - 4.000 ca să citeşti un ziar. Pentru că sunt atât de multe, e nevoie chiar şi pentru ei de un efort continuu de a citi şi de a scrie ca să le reţii.
Până acum 50-60 de ani, societatea lor era analfabetă în proporţie de peste 90 la sută, nu ştia să scrie. Scrierea era apanajul unei elite care avea timp, avea resurse intelectuale să se instruiască”, spune gălăţeanul licenţiat în lingvistică chineză.
De la mătase la glaspapir
Iată primele trei motive pentru care, dincolo de pasiune, gălăţeanul a fost cucerit de China. „Mi-au plăcut interacţiunile sociale. Relaţiile sunt mult mai duioase, mai blânde, toată lumea vorbeşte pe ocolite, cât să nu te jignească, să te afecteze, să nu te facă să te simţi prost. Codurile lor, modul de a vorbi, chiar şi cu o persoană pe care nu o cunoşti şi pe care n-ai s-o mai vezi. Contează eticheta cu care te prezinţi. De fiecare dată când trec de la ei la străini, e ca şi cum aş trece de la mătase la glaspapir. Oamenii de afaceri în China îşi fac conexiuni pe principiul «fă-ţi o mie de prieteni şi niciun duşman». Ştiu să te trateze şi au un mod care îţi inspiră încredere, siguranţă, respect”, ne-a mărturisit gălăţeanul.
I-a plăcut şi peisajul şi a fost surprins de faptul că nu este explorat aşa cum ar merita: „Am fost şocat că oraşul e înconjurat de munţi, dar nu se duce nimeni să escaladeze muntele, să facă drumeţii! Iar de mare nu mai zic, nimeni nu se expune în bikini. Plajele sunt plaje doar pentru că e nisip acolo. De altfel, pentru că tenul cât mai alb - de-a dreptul vampiric sau bolnăvicios - este la mare preţ, când iese soarele, domniţele şi domnişoarele se adăpostesc sub umbreluţe. În plus, folosesc fonduri de ten atât de deschise la culoare, încât chipul lor ajunge ca o mască în contrast cu restul”, spune gălăţeanul.
Au şi chinezii cocalarii lor
Emanuel a găsit şi motive de nemulţumire. „Există şi mult snobism, pentru că mulţi s-au îmbogăţit repede. Au şi ei un termen care seamănă cu cel de cocalar, în sensul de om care s-a ajuns şi care n-are Dumnezeu. Am văzut acolo lucruri despre care mai bine nu vorbesc: ce fac oamenii ca să scoată bani…
Sistemul medical este foarte corupt, iar nivelul de profesionalism nu există. Am fost acolo să-mi fac analize şi am constatat că medicii nu au ştampile. Noroc de aparatură! Cazuri de malplaxis sunt cu duiumul! Există cazuri în care cetăţenii atacă pur şi simplu medicii, le sar la gât! Cât despre medicamente, nu ştii ce conţin de fapt. Calitatea mâncării e proastă, pentru că toţi produc mult şi ieftin. Nu ştiam ce mănânc sau ce apă beau.
Ne plângem că în Galaţi aerul nu e curat? Multă lume care a stat în oraşele industrializate din China a venit cu probleme respiratorii”, mai spune gălăţeanul.
Tot comerţul dintre Occident şi Orient
Gălăţeanul Emanuel Sandu a fost surprins să afle că oraşul Ningbo are un birou de afaceri externe. "Ningbo este unul dintre cele trei mari porturi ale Chinei. Acolo oamenii ori îşi cumpără maşină mare şi puternică, ori nu-şi cumpără deloc, ori au I-phone, ori n-au deloc telefon mobil. Un oraş de oameni bogaţi, de zgârie nori, deşi acum 40-50 de ani era un oraş de pescari, cu un port amărât, dar li s-a dat voie să facă o zonă economică liberă de taxe. Şi au început să facă comerţ cu străinii. Tot rulajul care se desfăşoară între Occident şi Orient trece pe acolo!", spune gălăţeanul.
"Nici nu vă închipuiţi câţi bani au!"
"Ei nu au ideea că până la salariul următor cheltuiesc toţi banii, ei din salariu cheltuiesc 20 la sută şi 80 la sută pun la bancă! An după an, ei au foarte-foarte mulţi bani. Până şi cei mai simpli cetăţeni! E cum era la noi înainte de Revoluţie, când oamenii nu prea aveau ce face cu banii", afirmă Emanuel Sandu.
Statul garantează tot
"Firmele chinezeşti au compartimente speciale nu doar pentru vânzări sau promovare, ci şi care decid ce fac cu banii: joacă la bursă, cumpără imobiliare. Riscurile sunt minime, pentru că în China siguranţa e pe primul loc! Drepturile şi libertăţile pe care noi le avem ei nu le au, pentru că le are Guvernul. Le-au cedat Guvernului, pentru a avea stabilitate şi siguranţă. Când bursa pică, guvernul este responsabil şi trebuie să pompeze înapoi miliarde şi miliarde! Acesta e în China târgul între cetăţean şi guvern”, spune Emanuel Sandu.
