Producție în creștere la carnea de porc

Producție în creștere la carnea de porc
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Producţia de carne de porc a României s-a majorat în luna februarie 2024 cu 10,56 la sută, faţă de luna precedentă, şi cu 2,34 la sută faţă de februarie 2023, totalizând 22.597 tone, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Astfel, în februarie 2024, au fost sacrificaţi 252.000 de porci, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut - 243.000 de capete şi de luna ianuarie 2024, când au fost sacrificate 229.000 de animale.

În schimb, la carnea de pasăre, producţia a scăzut în februarie 2024 cu 2,18 la sută raportat la luna anterioară, însă a crescut cu 15,05 la sută faţă de februarie 2023, fiind de 46.975 de tone. În februarie au fost sacrificate 27,574 milioane de păsări, în scădere faţă de ianuarie (28,383 milioane capete) şi în creştere faţă de februarie 2023 (24,489 milioane capete).

În ceea ce priveşte producţia de carne de bovine, aceasta a totalizat în luna februarie a acestui an 5.488 tone, fiind în scădere cu 25,86 la sută faţă de ianuarie 2024, când a fost înregistrată o producţie de 7.402 tone carcasă. În perioada analizată, numărul bovinelor sacrificate a ajuns la 34.000 de capete.

Citit 857 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Aprilie 2024 21:47

1 comentariu

  • postat de un cetatean
    Vineri, 12 Aprilie 2024 10:34
    86.127.162.***
    creste putin ca sa aiba de unde sa scada la jumate :)))))))))))))))))))
    0
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro