ANALIZĂ VL/ Economia gălăţeană, între agonia şi extazul capitalismului

ANALIZĂ VL/ Economia gălăţeană, între agonia şi extazul capitalismului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Din centru al industriei grele, Galaţiul a ajuns printre judeţele cu cel mai ridicat şomaj din ţară * Combinatul siderurgic şi şantierul naval rămân principalii piloni economici ai zonei, dar multe dintre foste întreprinderi de stat s-au făcut praf şi pulbere * Noul val de întreprinzători a reuşit, totuşi, să relanseze afaceri în domeniile construcţiilor, ingineriei, informaticii sau prelucrărilor industriale


Ne-am imaginat, în 1989, că tranziţia Galaţiului de la economia centralizată la capitalism va fi floare la ureche. Uşor de făcut, în cel mult vreo cinci ani… În fond, de ce ar fi fost aşa greu? Galaţiul era, la acea vreme, centrul industriei grele. Armate întregi de muncitori şi ingineri - 223.000 de oameni, cu totul - lucrau în fabricile gălăţene. Şi tot nu erau de ajuns. Se înfiinţase special o universitate care să instruiască viitoarele generaţii de ingineri metalurgişti, TCM-işti, navalişti, specialişti în piscicultură şi industria alimentară. În liceele şi şcolile profesionale se formau „pe bandă” sudorii, lăcătuşii, sablatorii, matriţerii şi forjorii de care industria grea avea cu aviditate nevoie.

Trecerea de la centralismul comunist la capitalismul nostru original n-a fost însă uşoară. Nimeni nu mai venea cu comenzi la poarta întreprinderilor, iar pieţele au căzut, una câte una. Din bunuri „ale întregului popor”, fostele întreprinderi gălăţene de stat au intrat în procesul de privatizare, iar multe dintre ele, în loc să devină mai performante, s-au transformat în ruine.

S-au ridicat, din fericire, şi noi afaceri, iar unele au ajuns chiar exemple de succes. Cu toate astea, Galaţiul este acum „o umbră” a ceea ce era odată. Mai are doar jumătate din salariaţii din 1990. Are, în schimb, o rată a şomajului de 8,99 la sută, dublă faţă de media pe ţară.

Privatizări celebre

Principalii piloni economici ai Galaţiului sunt şi astăzi combinatul siderurgic şi şantierul naval. Fiecare cu istoria lui, cu oamenii lui. Înainte de 1989, Galaţiul era sinonim cu Combinatul siderurgic SIDEX. Cu doar un an înainte de Revoluţie, aici se ajungea la o producţie record de 8,5 milioane de tone de oţel. Pe platformă lucrau 40.000 de oameni şi nu era familie din Galaţi care, într-un fel sau altul, să nu aibă legătură cu combinatul. Capitalismul nu i-a priit însă acestui colos.

„Căpuşat” de zeci de firme, în SIDEX s-a furat ca în codru. S-a ajuns la pierderi de 1 milion de euro pe zi. În 2001, când Combinatul a fost vândut, pe 70 milioane de euro, miliardarului oţelului, Lakshmi Mittal, preşedintele FPS de la acea vreme, Ovidiu Muşetescu, mai că nu lăcrima de emoţie că a luat de pe umerii statului „povara” combinatului siderurgic. În doar trei luni de la privatizare, după ce a scăpat de "căpuşe", acelaşi combinat a trecut pe profit. Astăzi, redenumit ArcelorMittal Galaţi, după investiţii în retehnologizare de 800 milioane de euro, combinatul produce în jur de 1,5-1,7 milioane de tone de oţel pe an, resimţind încă efectele crizei izbucnite în 2008. Combinatul mai are doar 7.000 de angajaţi şi încă ar fi prea mulţi, după normele de productivitate moderne.

Şantierul naval n-a fost nici el lipsit de perioade furtunoase, chiar dacă privatizarea, în 1999, cu grupul olandez Damen a fost una de succes. În primii ani de după Revoluţie, şantierul livra doar corpuri de navă, ulterior a (re)început să producă nave din ce în ce mai complexe, până la integrarea completă a instalaţiilor şi aparaturii de bord. Perioada 2008-2009 a fost însă una dramatică, iar restrângerea comenzilor s-a soldat cu pierderi de peste 50 milioane de lei. Jumătate din cei 3.200 de angajaţi şi-au pierdut locurile de muncă. Din fericire, în ultimii ani, şantierul a reuşit să-şi regăsească competitivitatea, atât prin diversificarea producţiei, în special pe segmentul navelor cu valoare adăugată mare, precum cele militare sau pentru platforme petroliere, cât şi prin regândirea întregului lanţ de producţie.

Damen Galaţi a devenit cea mai performantă întreprindere gălăţeană, cu un profit brut, anul trecut, de 77 milioane de lei. Şantierul are acum în jur de 2.400 de angajaţi, iar capacitatea de producţie este acoperită sută la sută pe 2015 şi deja sunt programate comenzi şi pe 2016.

 

Câţi agenţi economici are Galaţiul

După 25 ani de economie de piaţă, nu se poate spune că Galaţiul duce lipsă, statistic cel puţin, de iniţiativă privată. Potrivit datelor Registrului Comerţului, la Galaţi sunt înregistraţi 22.516 agenţi economici, din care 7.807 sunt persoane fizice autorizate, iar 14.709 sunt persoane juridice. Majoritatea afacerilor sunt însă la nivel de subzistenţă, o alternativă spre care mulţi s-au îndreptat în lipsa unei oferte pe piaţa locală a muncii.

 

Ce s-a întâmplat cu alte întreprinderi

În economia gălăţeană au fost însă şi întreprinderi care, prinse în vârtejul economiei de piaţă, au fost pur şi simplu spulberate. ICMRS, întreprinderea care a ridicat combinatul siderurgic, avea, la începutul anilor ’90, vreo 10.000 de angajaţi. A construit nu numai combinatul, ci şi cartiere întregi din Galaţi. Societatea a rămas însă în timp şi fără salariaţi, şi fără comenzi, prinsă în tot felul de blocaje financiare. Licitaţii au fost pierdute inclusiv din cauza datoriilor la bugetul de stat. Contractele mari ar fi fost singura şansă a companiei, dar „minunea” nu s-a întâmplat, iar ICMRS a ajuns în pragul falimentului.

La fel de crudă a fost şi soarta Elnav (fostul INETOF), acolo unde lucrau 800 de gălăţeni. Din cea mai mare turnătorie de neferoase din sud-estul Europei nu mai rămas nimic. Chiar dacă reuşise să realizeze chiar şi complexele elice de nave, Elnav a sfârşit sugrumată de lipsa de comenzi, sfărâmată într-un proces de privatizare eşuat şi, nu în ultimul rând, victimă a unui management defectuos.

Fabrica-soră, IMNG (actualul Menarom), a fost foarte aproape de a avea aceeaşi soartă, tot după o privatizare eşuată, dar din fericire a reuşit să se relanseze după ce a fost preluată de Euro PEC Group, iar astăzi produce din nou echipamente pentru industria navală, are aproape 250 de angajaţi şi a ajuns la un profit anual net de 2,8 milioane de lei.

Pe lista întreprinderilor gălăţene dispărute mai figurează Mehid, întreprindere specializată pe producerea de echipamente hidraulice, Fabrica de cuie, sârmă şi lanţuri - Trefo, care şi-a restrâns treptat activitatea pentru a se muta, în cele din urmă, cu totul, la Brăila.

S-a ales praful şi de Pescogal SA, una dintre cele mai importante fabrici de conserve de peşte din România, pe apa Sâmbetei s-au mai dus Hortigalul, întreprinderea „Fusul”, Galacta, Galmopan, Avicola. Şi lista rămâne deschisă.

Noul val al afacerilor

Prima companie privată înregistrată la Galaţi, în 1990, a fost firma din domeniul serviciilor turistice Galtour, a omului de afaceri Sandu Traian. La vremea respectivă, la nivel naţional nu erau înregistrate nici măcar 100 de firme, mediul privat fiind încă privit drept o formă „exotică”. Un „om serios” era musai unul care lucra la stat - un reflex de mentalitate ce reflecta, încă, sistemul comunist. Când întreg oraşul gravita în jurul unor întreprinderi mamut, micii „patroni” care îşi încercau norocul în economia de piaţă erau priviţi mai degrabă cu suspiciune. Cu toate astea, viaţa nu a stat în loc, iar Galaţiul a reuşit să dea câţiva oameni de afaceri de excepţie, iar unele companii au devenit noile branduri de succes ale judeţului.

De notorietatea cea mai mare se bucură, poate, Cezar Rapotan, fondatorul Arabesque. A început în 1994, cu un simplu depozit de materiale de construcţii la „Ultimul leu”, iar astăzi compania este un veritabil imperiu multinaţional, cu peste 2.500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 1,5 miliarde de lei. Succesul a venit nu numai prin identificarea unei nişe de piaţă şi valorificarea acesteia, ci şi printr-o viziune pe termen lung, ce a depăşit confortul imediat, prin reinvestirea continuă a profitului.

Aceeaşi formulă a fost aplicată şi de alţi întreprinzători. Costel Miron a ajuns să fondeze un grup industrial puternic - Mairon SA Galaţi, în domeniul prelucrării materialelor metalurgice. Remarcabilă a fost şi evoluţia Grupului Arcada, fondat de Mihai Humă şi Spiru Mantu, din domeniul construcţiilor speciale (căi ferate şi poduri), dar şi grupul de firme Vega, fondat de Corneliu Istrate, cu afaceri în domeniul construcţiilor şi turismului.

În noul val al afacerilor gălăţene au mai intrat însă şi firme din domeniul IT, precum Selir, din domeniul proiectării navale, precum Ship Design Group sau Nasdis, în domeniul confecţiilor s-a ridicat Cozamin, cosmeticele şi articolele de menaj sunt temelia Asil Group, domeniul industrial şi-a găsit o bună valorificare la Criomec, Butan Grup sau Metaltrade.

Există, aşadar, o urmă de speranţă şi pentru economia Galaţiului. La urma-urmei, speranţa moare ultima, chiar şi în economia de piaţă. Ce le lipseşte întreprinzătorilor este un cadru care să încurajeze afacerile, predictibilitatea fiscală, proiecte de infrastructură care să servească drept fundaţie pentru viitoarele afaceri. Iar dacă nici una dintre toate astea nu este posibilă, autorităţile ar trebui cel puţin să nu-i încurce pe cei care vor să reclădească Galaţiul.

 

Unde sunt salariaţii de altădată?

Evoluţia numărului de salariaţi spune multe despre economia şi despre cadrul social al Galaţiului. În 1990, potrivit INS, Galaţiul avea 223.000 de salariaţi, din care 180.000 erau muncitori. În doar cinci ani, numărul de angajaţi a scăzut la nici 190.000 de persoane. În prezent, Galaţiul mai are doar în jur de 110.000 de salariaţi, jumătate faţă de acum 25 ani.

Citeşte şi: ANALIZĂ VL/ Gălăţenii au dat o „GAURĂ” de 20 DE MILIOANE DE EURO la bugetul de stat

Citit 3075 ori Ultima modificare Marți, 16 Decembrie 2014 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.