Despre ce să mai scriu ca să nu vă tulbur sensibilitatea?! Menţionam într-un articol că, la Galaţi, Germania nazistă şi-a stabilit consulatul în locul celui cehoslovac, iar un cititor revoltat m-a apostrofat pe net că asta a ţinut doar câţiva ani. Sigur, slavă Domnului, nazismul a şi fost distrus în ”doar” câţiva ani, dar informaţia chiar era interesantă! Şi doar n-a spus nimeni că aici a fost şi vreun lagăr; şi chiar să fi fost, tot trebuia să ştim!
Ieri, m-a sunat un fost director din administraţia postdecembristă, care mi-a reproşat că am scris despre folosirea aceleiaşi clădiri drept casă de oaspeţi a PCR, precizându-mi (lucru deja scris de mine în ziar…) că Ceauşescu doar a trecut pe acolo, n-a stat. De parcă se schimbau multe dacă-şi făcea timp! Altădată, pe stradă, tot dumnealui, director dintr-o administraţie care, fără supărare, mi se pare încă centralizată, mi-a reproşat că nu observ lucrurile bune realizate înainte de revoluţie. Totodată, dumnealui m-a asigurat că… eu n-aş fi stat la coadă din noapte la lapte, pe vremuri, eu exageram sărăcia spunând asta… Sigur că au fost şi multe reuşite înainte de ´89 (şi e păcat că… unele se distrug, vezi Ţiglina, Complexul Francezi etc.), că doar românii le-au realizat cu mistriile lor.
Chiar Ceauşescu a avut şi idei interesante (şi Hitler s-a ocupat de refacerea instrastructurii germane şi dezvoltarea industrială, este re/cunoscut, dar asta nu-l face mai puţin odios!). Despre nicio perioadă istorică nu trebuie vorbit numai în negru sau numai în roz, există dominante, pe etape, în aceeaşi „orânduire”, dar durerea proprie îţi dă nişte drepturi! Sigur, acum e un altfel de rău, se fură la modul politic-industrial, dar… nu sunt director ca să ştiu mai multe amănunte.
Statul paternalist comunist, unde puţini puteau fura mult (exista şi pedeapsa capitală!) era ca un tătuc sever, care nu-şi lăsa fetele cu minijupe, le ţinea la şcolă şi distribuia haleală, câtă (şi când) era. După ´89, statul, unchi ocupat, a devenit democratic la vedere şi s-a dat neputincios, ca ăla care-şi lasă fata la discotecă până dimineaţa, sau c-un investitor arab, numai să nu trebuiască să-i dea de mâncare! Ultimele decenii au înlocuit doar greţoasa limbă de lemn cu o penibilă limbă de plastic europeană. De pildă, am învăţat să spunem ţiganilor romi, dar nu să le asigurăm şi slujbe! Vorbe fine, da´ goale!
Şi de „joburi” avem toţi nevoie! Disperaţi, oamenii îl înjură şi pe politician, dar şi pe ziaristul care relatează despre politician, fie el gazetar naiv sau deştept, cinstit sau corupt. Orice ai scrie, înjură şi naţionaliştii, şi adulatorii mărcilor străine, şi nostalgicii comunismului, şi cei ce urăsc comunismul ca victime deposedate de averi sau aruncate în puşcării, înjură până şi cei „noi”, cu frumoase cariere ventilând ideile altora.
Dacă nu te înjură nimeni, e clar: n-ai dreptate! Neîncrederea vine şi din evidenţa că nu poate exista la noi un discurs neipocrit garantat despre trecut, atâta timp cât vorbesc fie foşti îndoctrinaţi revopsiţi politic, fie foşti profitori, fie victime ale vechiului sistem, fie tineri care au “făcut” comunismul… în manual!
Sigur, sistemul centralizat se poate decreta o foame de câţiva ani pentru a ridica Casa Poporului, la fel de trufaşă cum spun mulţi că va fi Catedrala Neamului, dar tot atunci s-au făcut şi baraje faine, care au afectat însă mediul etc. Important este să nu mistificăm: măcar, trecutul este sigur al nostru…
