În weekendul trecut am văzut că începe să se repună serios în mişcare lumea sportului. După luni de zile în care peste tot vedeam obsesiv aproape numai veşti de anulare sau amânare a competiţiile, atât de multe încât ajunsesem să am o stare de jenă la publicare, acum am văzut meciuri, s-a reluat fotbalul. Parcă nici nu se putea altfel, restartul a fost în primele două ligi din Germania.
Vineri seară, am auzit ceva ce l-am perceput ca cel mai frumos sunet posibil din lume, după luni de zile în care ajunsesem să-mi fie dor de el. Era cel pe care îl selectasem în telefon pentru notificările aplicaţiei flashscore, care mă anunţă când se marchează sau când se termină un meci. Nu mai selectasem niciun eveniment de atât amar de vreme, le am la permanenţă doar pe gălăţencele Ţig şi Talabă, plus Halep. „Ce-i asta, n-are de unde” m-am gândit în prima secundă şi imediat concluzia: „Uau, se joacă!!! Cineva de-al nostru a avut meci”. Era Gabriela Talabă, prima jucătoare de tenis româncă revenit pe teren, la un turneu în SUA, deocamdată demonstrativ.
Deci se poate, parcă mai devreme decât speram, mai ales că, orice ar gândi unii, problema COVID-19 este una foarte serioasă de vreme ce s-a ajuns până la amânarea Jocurilor Olimpice. În alte părţi, că la noi...
Destul de probabil, la noi vom avea doar fotbal din primele două ligi şi cam atât. Asta şi pentru că autorităţile au impus nişte condiţii foarte greu de îndeplinit, unele lipsite de realism. Mă mir că au renunţat măcar la impunerea celor două săptămâni de izolare totală, o aberaţie. Rămâne, printre altele, răspunderea penală a cluburilor pentru cazul în care vreun sportiv încalcă regulile. Îi pun să stea împreună în cantonament, dar să se antreneze separat. Doar maxim patru pe teren, de parcă un club ar avea o armată de antrenori sau cei care sunt ar putea să stea toată ziua numai în antrenamente.
Se poate lejer face antrenament chiar cu tot lotul sau împărţit în două serii, cu păstrarea distanţei fizice între sportivi. Inclusiv la nivel de copii s-ar putea da drumul la activitate, nu degeaba urlă antrenorii celor mici că se simt jigniţi de autorităţi atât timp cât sunt consideră incapabili să organizeze pregătirea cu distanţa fizică între juniori noştri.
Poate sunt subiectiv, dar multe le percep exagerări grosolane. Cum altfel, când sâmbătă Faleza era plină, grupuri mari, nici vorbă de distanţare socială şi fizică şi nici vorbă să patruleze poliţişti pe măsura afluenţei de public.
