Până şi legea ţine cu politicienii. Începi să te întrebi dacă nu cumva doamna cu balanţa măsoară, de fapt, pe fiecare taler, greutatea unor sigle de partid.
În plină criză, când se numără bănuţul mărunt, nu hârtiile foşnitoare, politicienii beneficiază de desfiinţarea unei agenţii (ANI) care nu rupea gura târgului, dar lăsa măcar la vedere agoniseala aleşilor noştri.
Ei bine, nu mai e constituţional, acum declaraţiile dumnealor de avere vor sta frumos în plic şi nu vor fi deschise decât în caz de forţă majoră.
Tot în vremurile astea tulburi şi nesigure, aleşii au votat să se ocupe toate locurile vacante prin ministere. Măsurile de austeritate şi reducerea de posturi sunt valabile doar la case mai mici şi vin ca ordine de sus, în plic. Ei centrează, ei dau cu fruntea în agoniseala noastră, din care îşi fac parte.
Ca măsură de imagine şi model de austeritate, în partidul de la putere s-a dat pricaz să aleagă oamenii între politică şi afaceri. Cele cu statul.
După ce au epuizat bagajul de cunoştinţe în domeniul înjurăturilor neaoşe, politicienii au trecut la treabă: care s-au lipsit de carnetul din portofel, care nu ştiu, n-au văzut nici urma nu le miroase, care trec în draci firmele către neveste şi copii, că în prieteni nu prea mai are nimeni încredere în ziua de astăzi.
Soluţii, însă, există. Îşi pun afacerile în plic şi trimit corespondenţa acolo unde e cazul. Iar firmele respective vor avea întâietate la încredinţarea directă a contractelor, din moment ce o altă lege proaspătă a ridicat plafonul sumelor, în aşa fel încât cine trebuie să ia va lua, fără vâlvă prea mare. Cu oferta în plic.
Tot plicul, acest obiect despre care se credea că e pe cale de dispariţie, din cauza apetitului tot mai scăzut al românilor pentru corespondenţă şi apariţiei internetului, rămâne baza şpăgii de peste tot.
Nu te poţi duce la medic, la cel care te bagă în faţă sau la funcţionarul care îţi întocmeşte nişte acte cu banii în mână. Trebuie să-i pui în plic.
Aşa că măcar un sector productiv al României nu va da prea curând faliment. Producătorii de plicuri pot sta liniştiţi.
În schimb, pensionarii, profesorii, bugetarii mărunţi şi angajaţii la privaţii ce se duc la vale din cauza economiei noastre, care după ce a bubuit acum fulgeră stins, nu-şi vor lua banii în plicuri. Nu mai strică nimeni atâta hârtie pentru anveloparea a câţiva lei.
Din cauza fricii care-i bântuie pe protestatari şi închide gura sindicatelor ar fi, poate, mai potrivit ca lozincile de la mitinguri şi demonstraţii să le fie trimise guvernanţilor în plic. Nu că l-ar deschide, dar, cum spuneam, producţia respectivă ar genera noi locuri de muncă şi ar mai salva ceva din necăjita asta de economie.
Nu vedeţi că şi scrisoarea guvernului către FMI a folosit plicul şi a devenit publică de abia după ce a fost trimisă.
Mai există plicurile cu dovezi pregătite pentru instanţă la adresa celor care nu stau nemişcaţi în front, plicurile cu acuzaţii anonime, scrisorile de felicitare, cu medaliile aferente, pentru morţi şi multe altele.
Plicul ar trebui urcat moral pe stema României, cum erau odată pila şi telefonul. Secretomania politică şi guvernamentală, care ascunde corupţia generalizată şi nepăsarea crasă, ar putea fi semnalizată de la distanţă printr-un plic închis.
La care am putea adăuga niţel leucoplast pentru gurile rele şi un tom respectabil de legi, făcute de ei pentru ei, ca să ne sugrume democraţia, libertatea cuvântului, instituţia răspunderii, cu consecinţa ei - demisia, şi alte mărunţişuri pe cale de dispariţie.
În loc de timbru, am putea folosi portretele lui Băsescu şi Boc. Aşa, pentru puţină culoare…
