Coloraţi, cu zâmbetul lăţit pe feţele încremenite, dolofani, cu obrajii plini de bujori, piticii de grădină sunt imaginea ideală a bunăstării şi fericirii veşnice. Răsar din ogoarele presărate cu aceste personaje din basme pe marginea şoselelor naţionale, îşi iţesc cuşmele stridente prin grădinile vilelor elegante sau străjuiesc porţile unor case mai răsărite, cu pretenţii de reşedinţe, în localităţi cvasinecunoscute.
Piticii de grădină au două calităţi incontestabile: nu merg şi nu vorbesc. Odată amplasaţi pe un loc, nu-l vor părăsi în veci. Martori ai vizitelor, certurilor, discuţiilor de orice fel, ei nu vor scoate niciodată vreo vorbă. Faţa lor va rămâne mereu zâmbitoare, gura lor nu va scoate vreodată un cuvânt.
Producţia de pitici este una care a luat proporţii în ultimii ani. Nici nu vă imaginaţi cererea serioasă către acest domeniu şi câţi români trăiesc de pe urma existenţei lor. Din simple apariţii ornamentale, piticii au devenit un exemplu demn de urmat.
Chiar dacă mediatizarea nu s-a produs încă, e la mintea cocoşului că preşedintele, premierul şi mai toţi oamenii politici cu ceva vână de partid şi de stat în ei au în faţă exemplul mobilizator al piticilor de grădină în toate acţiunile lor. Fac poliţiştii un miting de protest, imediat toţi superiorii din Interne se uită cu jind la figurinele de ghips din ograda miliardarilor. Ce cuminţi stau piticii, cum zâmbesc ei pe ploaie şi pe vânt, cum îşi fac datoria indiferent de soldă sau de picioarele luate în spate!
Îşi dă demisia ministrul de resort, atins democratic de renunţarea preşedintelui şi premierului la serviciile Poliţiei, întregul guvern nu vede altceva decât un pitic malformat, care a căpătat deodată darul vorbirii şi care nu mai poate sta de gardă în grădina cui trebuie.
Are Băsescu gardă pretoriană, pe care o preferă instituţiilor de stat abilitate să-i însoţească vehiculul, poporul piticilor de grădină stă drepţi în faţa preşedintelui, mut de admiraţie şi fără să clipească din ochi.
Numără Roberta Anastase voturile din doi în patru la Parlament, piticii de grădină privesc languros, cu ochi inocenţi şi senini, bâlciul legislativ. Aprobarea lor e garantată, liniştitoare, demnă de urmat.
Astăzi, când scriu aceste rânduri, cică este Ziua Mondială a Turismului. Şi pentru că piticii de grădină nu-şi pot lua valea, ca mai toţi românii rămaşi în ţară în aceste vremuri tulburătoare, propun ca măcar mesajul transmis de ei să fie folosit în beneficul României.
Frunza şi-a trăit repede viaţa de brand, s-a uscat şi a căzut, însă defilarea uniformă, tăcută şi cuminte a piticilor poate deveni emblemă naţională.
Asta îşi doreşte veselul nostru preşedinte, asta visează de vreo cinci guverne omniprezentul Boc. Încremenirea în proiect. Proiectul lor. „Implementat” – ce potrivit sună cuvântul acesta! – cu ajutorul nemişcării şi muţeniei noastre de pitici rătăciţi prin Grădina numită România.
