Cine face jocurile în politica românească

Cine face jocurile în politica românească
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Sistemele politice din multe state ale lumii se bazează pe două partide mari, care fac cu schimbul la guvernare. În democraţia românească originală, cele două partide au descoperit că este mai profitabil să conducă în tandem, decât să o facă alternativ. Iar recenta "rotativă" a demonstrat că, deşi doctrinar sunt fundamental diferite, PSD şi PNL se pot înţelege foarte bine când e vorba de împărţit ciolanul.

Această alianţă contra naturii, inventată pentru a asigura ţării "stabilitate", după cum clamează preşedintele Iohannis, are de partea sa argumentul major că doar aşa se poate stopa curentul naţionalist-extremist, care pare din ce în ce mai puternic. Ultimele sondaje indică scoruri de peste 20% pentru AUR, ba chiar sunt voci care anunţă procentaje de 30-32%. Naţionalismul este în creştere în toată Europa, nu numai la noi, însă în România a luat avânt doar din vorbe, pentru că nu te loveşti de străini pe stradă la tot pasul, cum se întâmplă într-o bună parte a Europei Occidentale (deşi de la balconul ziarului se văd de multe ori mai mulţi pakistanezi decât români! - n.a.). Ori, în condiţiile pericolului de a ajunge la putere un partid care să scoată România din Uniunea Europeană, unei alianţe cât de cât democratice şi proeuropene îi vor fi trecute cu vederea toate "bubele". De altfel, din cauza pericolului naţionalist a fost sacrificată şi UDMR, prezenţa sa în guvern fiind de natură să inflameze şi mai tare spiritele celor care n-au observat că liderul maghiarilor, Kelemen Hunor, este politicianul care vorbeşte cea mai corectă limbă română dintre toţi reprezentanţii de frunte ai partidelor de la putere.

Una peste alta, alianţa PSD-PNL pare să se consolideze din ce în ce mai tare şi este foarte puţin probabil să poată fi învinsă în alegerile de anul viitor, mai ales că vor începe să fie livrate şi primele investiţii realizate cu bani europeni. Mai mult, prin noul premier, PSD şi-a asumat se pare şi rolul de a-i atrage pe naţionalişti, votanţi destul de nehotărâţi de felul lor. "Ameninţând" cu salarii medii de peste 1.000 de euro, Marcel Ciolacu le dă apă la moară celor nemulţumiţi de faptul că în România se trăieşte prost dacă nu eşti angajat la stat (unde salariul mediu este deja aproape de 1.000 de euro!). Iar acest tip de discurs populist nu face decât să-l propulseze pe buzoian ca favorit al alegerilor prezidenţiale, în condiţiile în care PNL nu i-l poate opune decât pe generalul Ciucă. Iar într-un tur doi împotriva reprezentantului AUR, Ciolacu se poate impune fără probleme. Caz în care cine credeţi că va fi premier al "rotativei"? Nimeni altul decât cel care a orchestrat de la Cotroceni întreaga stratagemă a guvernării duale, Klaus Iohannis.

Citit 1585 ori Ultima modificare Duminică, 18 Iunie 2023 23:13

4 comentarii

  • postat de marr
    Luni, 19 Iunie 2023 19:22
    86.124.200.***
    Daca Votul nostru care era menit sa ne aduca bunastare nu face asta si doar suntem Pacaliti/inselati ..tot degeaba .
    Da stiu ..Libertate-Ceausescu-Dictatura , e mai bine asa . Dar vreau sa zic ..Libertatea-n Saracie nu-i o mare bucurie + o tara din ce in ce Mai Pustie .
    Economia/productivitatea
    0
    0
  • postat de Privire din tribună
    Luni, 19 Iunie 2023 18:03
    109.166.130.***
    Așa, din avion vedere, au plecat împreună din FSN mamă în '89, filtrați foști comuniști, fosta securitate, nasul, azi după 33 de ani, am ajuns cu PSD, un fel de Ceaușescu și PNL, un fel de Ceaușeasca râzgâiata, parcă, parcă în tentă de divorț, la masa succesorală a lui Iohannis., un ''notar'' cam hâ
    0
    0
  • postat de florin
    Luni, 19 Iunie 2023 08:40
    86.124.200.***
    Titlul editorialului trebuia sa aiba semnul intrebarii !Deci ''Cine face jocurile în politica românească"?Cine organizeaza din 4 in 4 ani alegeri asa zis libere cu persoane corupte pline de bube fara studii fara experienta profesionala pe listele electorale?Multi analisti fac apel la o prezenta cit
    0
    0
  • postat de Galatean
    Luni, 19 Iunie 2023 06:48
    89.137.226.***
    Cin sa fie, cin sa fie, decat turistul cu avioane de clada in locurile cele mai scumpe ale pamantului pe banii romanilor!????

    Cat o sa mai suporte romanii asemenea personaje la conducerea tarii intro tara unde saracia a trecut de 40 la suta, iar romanii prefera sa traiasca pe alte meleaguri decat
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.