Nu, nu este vorba despre Luminiţa de la capătul tunelului, chiar dacă n-ar fi rău să o găsim odată şi pe asta, ci despre o Luminiţa care şi-a găsit sfârşitul în împrejurări neclare, cum ne-a informat Valentin Fătuloiu în direct.
Pentru că Luminiţa în cauză era o persoană fără nume, fără adresă, dar legată concluziv de arestarea omului de afaceri Cătălin Chelu într-o declaraţie televizată, toată presa a luat act de datoria sa de a o căuta.
Practic aceasta a şi fost invitaţia subînţeleasă a mesajului. Şi a fost găsită. Era Valerica, Dumnezeu să o odihnească, dar ăsta e doar un amănunt nesemnificativ în ecuaţia intoxicării...
Ceea ce trebuie reţinut este faptul că întâmplările de acest gen se repetă. Reprezentanţi de frunte ai organelor legii şi ordinii publice fac afirmaţii explozive, dau comunicate către presă, fac arestări în direct cu televiziunile după ei, invitând practic mass-media să popularizeze subiectul, să caute vinovaţi, să cerceteze cazuri.
Nebunia căutării Elodiei, seară de seară, a apărut în acelaşi context al dezvăluirii datelor dintr-un caz controversat, care n-a fost rezolvat nici până în ziua de astăzi. Presa îşi face meseria, chiar atunci când cade în plasa întinsă cu dărnicie de politic.
Majoritatea oamenilor politici sau de afaceri care au ajuns pe mâna DNA, DIICOT sau cărora Parchetul le-a înaintat dosarele în instanţă au fost subiecte de presă din prima clipă. Vinovăţia sau nevinovăţia lor este însă departe de a fi demonstrată.
Mediatizarea excesivă n-a dus la condamnarea celor în cauză, dar a sporit sentimentul privitorilor sau cititorilor că, în afara publicităţii dorite sau nu, tuturor celor acuzaţi de ceva nu li se întâmplă, de fapt, niciodată nimic.
Recent, într-un astfel de caz controversat şi cu mare priză la presă, este vorba despre 34 de poliţişti din Constanţa, instanţa le-a dat câştig de cauză reclamanţilor, acordându-le inclusiv daune. Cei 34 trebuie să primească 850.000 de lei pentru faptul că au suferit un prejudiciu de imagine.
Percheziţiile televizate la domiciliul lor, ridicarea cu persoane înarmate de război şi comunicarea datelor de identitate către ziare a fost considerată încălcare a prezumţiei de nevinovăţie şi sancţionată ca atare.
Cei 34 pot sau nu să fie vinovaţi, răul însă a fost făcut. Justiţia nu se face la televizor, nu presa condamnă şi banii obţinuţi drept daune vor fi plătiţi din buzunarul contribuabililor. Dreptul la informaţie nu este egal cu dreptul la presupunere, dar când invitaţia vine de foarte sus nu poate fi ignorată.
Inserţia politică în structurile legii a transformat una dintre principalele instituţii ale democraţiei într-un câmp de luptă electorală. Fiecare partid care pune mâna pe putere se asigură de colaborarea organelor de ordine şi a celor legislative.
Mai întâi timid, apoi pe faţă, lupta cu ilicitul şi cu faptele din afara legii a început să fie una şi aceeaşi cu lupta pentru păstrarea sau obţinerea puterii. Bomboana pe colivă a fost pusă în momentul când inclusiv hotărârile Curţii Constituţionale au început să fie discutate la cel mai înalt nivel.
Independenţa justiţiei este acum o marotă. Nu în sensul unei idei fixe, ci doar imaginea unui cap de bufon agitat în vârful sceptrului folosit ca însemn al puterii. Una vorbim şi alta fumăm. Iar Luminiţa e din ce în ce mai îndepărtată.
Nu are identitate, nu poţi pune mâna pe ea, dar ştii sigur că va mai fi arătată din când în când de către cineva interesat să se încălzească la flacăra ei.
