Pentru a opta zi la rând, în număr din ce în ce mai mic, românii au ieşit şi marţi seară în stradă, dând astfel glas unei frustrări cvasi-generale şi îndelung acumulate de-a lungul ultimilor ani. Prin mobilizarea rapidă şi total neaşteptată de pe reţelele de socializare, manifestanţii au reuşit să taie şi ultimul fir de care se mai agăţau Ponta şi compania, în încercarea lor patetică de a rămâne la cârma Puterii. Limitate însă la dimensiunile actuale, protestele care au urmat tragediei din Club Colectiv nu au forţa de a produce o schimbare profundă.
Da, poate că într-una dintre ţările pe care mai mereu ne place să le dăm drept exemplu, câteva zeci de mii de oameni adunaţi spontan în stradă, ca urmare a unui simplu îndemn de pe Facebook, ar reuşi să schimbe ceva în adevăratul sens al cuvântului. Detaliile halucinante care au ieşit la iveală în urma incendiului de la clubul Colectiv şi cele câteva demisii întârziate care le-au urmat nu sunt însă altceva decât pojghiţa unui sistem în care impostura, compromisul şi şmecheria au fost ridicate la rang de normalitate.
Corupţia domină în asemenea măsură, în fiecare domeniu, încât simplul act de a te mai mira sau de a te revolta de multiplele sale faţete te etichetează pe loc drept naiv. Cum altfel decât pervertită ar putea fi văzută o societate în care Gabriel Oprea a ajuns nu doar să deţină titlul de doctor, dar să şi coordoneze ştiinţific lucrări de doctorat? Tot noi suntem cei care i-am permis lui Victor Ponta să rămână în funcţia de premier, nu doar după ce s-a demonstrat că îşi însuşise în lucrarea sa de doctorat 80 de pagini din alte lucrări, fără să le citeze, ci şi atunci când DNA l-a trimis în judecată pentru grave fapte de corupţie. Ce să mai vorbim despre Maria Grapini, ajunsă să ne reprezinte ţara la Bruxelles, şi căreia o asociaţie culturală din Timişoara i-a oferit chiar în această toamnă o diplomă pentru promovarea limbii române.
Fiecare dintre noi s-a lovit de o Grapini cu putere de decizie cel puţin o dată. Instituţia doctoratului în România a ajuns o fabrică de titluri academice oferite pe bandă rulantă. Semnele imposturii şi ale compromisului pot fi întâlnite în aproape fiecare aspect al vieţii de zi cu zi. În aceste condiţii, pentru ce milităm? Cine le va lua locul celor care acum au fost înlăturaţi de protestatarii de pe străzi? Cu siguranţă, şi în eşaloanele al doilea şi al treilea ale partidelor politice se găsesc specimene la fel de dispuse către parvenire şi la fel de deschise către orice compromis.
O speranţă există totuşi, iar mulţimea ieşită în stradă este un semn că busola morală nu a fost încă dată de tot peste cap, în ciuda încercărilor unor diversionişti de a confisca sensul iniţial al tragediei din Colectiv. Revin şi spun că este însă prea puţin. Clasa politică şi societatea în ansamblu nu pot fi schimbate doar prin marşuri şi scandări. Iar o posibilă primă soluţie, la care fiecare ar trebui să mediteze, a fost frumos sintetizată, chiar de către câţiva manifestanţi din Piaţa Universităţii, imediat după ce Guvernul Ponta şi-a anunţat demisia: "V-am înfrânt. Acum luptăm cu noi înşine!".
