Victor Cilincă

Victor Cilincă


Propuneri interesante privind restituirea unei importante părţi din identitatea istorică a Galaţilor către autorităţile locale şi Ambasada Canadei la Bucureşti vin de la doctorandul gălăţean în istorie Emilian Tilibaşa, absolvent al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti.

Este vorba despre revenirea la denumirea interbelică de Colonel Boyle a actualei străzi Mercur, din zona falezei superioare a Dunării, despre realizarea unui bust pe locul debarcaderului unde eroul Primului Război Mondial a readus de la Odessa numeroşi ostatici români. Importantă este şi propunerea înfiinţării unui centru de studii româno-canadian, pentru cunoaşterea relaţiilor dintre cele două state de-a lungul timpului. Amintim şi că, după Revoluţie, în prezenţa unor reprezentați ai Canadei, în zonă a fost plasată o placă comemorativă dedicată celebrului personaj istoric.

"La momentul actual, demersul meu s-a materializat prin contactele realizate cu reprezentanţi ai corpului diplomatic român. În acest sens, un rol important îl are Consulul Onorific al României în Statele Unite ale Americii (Texas), Excelenţa Sa Nelu Prodan, cu sprijinul căruia am putut face medierea unor legături cu factori de resort canadieni din domeniul diplomatic şi cultural. În acest proiect sunt alături şi decidenţi ai oraşului nostru, între care îi amintesc pe: comisar şef Aurelian Păduraru, Silviu Bacalum, director general al Direcţiei Relaţii Publice din Primărie, Vasile Dublea, Virgil Dinu - preşedintele filialei gălăţene a Patronatului Român. Integrarea României în spaţiul euro-atlantic presupune şi identificarea unor punţi de legătură care s-au manifestat în special în perioade de restrişte pentru destinul nostru naţional. Unul dintre aceste momente a fost Războiul Reîntregirii Naţionale", spune  doctorandul.

Eroul canadian Joseph W. Boyle, căruia românii i-au rămas recunoscători, este cel care, printre alte fapte de curaj incredibil, a recuperat dintr-o Rusie aflată în plin război civil, în decembrie 1917, patru vagoane conţinând arhive ale statului român şi bijuterii ale Casei Regale. Pe 5 aprilie 1918, el readucea, la Galaţi, 62 de demnitari români, pe care îi eliberase din arestul bolşevicilor, de la Odessa. Pentru aceste fapte, a primit "Steaua României" şi titlul "Duce de Iaşi". După război, a fost consul onorific al Canadei la Bucureşti.

Continuă seria atelierelor de la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi. Astfel, astăzi, 15 februarie, de la orele 9,00, respectiv, 11,00 şi 14,00, trainerul Angela Baciu îşi desfăloară Atelierele de Scriere Creativă şi Comunicare.

Mâine, 16 februarie, la ora 11,30, respectiv, 13,30, acelaşi trainer desfăloară Ateliere de Inventat Poveşti şi Bune Maniere. În continuare, de la ora 15,00, la Cafenea Cinema “Prof. Ioan Manole”, Fundația Împreună şi Clubul Seniorilor, în colaborare cu reprezentanţa zonală a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor, organizează acţiunea “Pentru tine, o carte”, dedicată Zilei Internaţionale a Cititului Împreună.

Miercuri, 22 februarie, şi joi, 23 februarie, între orele 11,00 şi 19,00, în spaţiul de lectură de la etajul I, se va desfăşura o expoziţie handmade & vintage cu vânzare, intitulată ”De Dragobete”.

Miercuri, 15 Februarie 2017 00:00

13, 14...

Dacă 3,14 înseamnă π, 13 virgulă 14 e... π-π! Ordonanța 14, care o desfiinţa pe hulita 13, a stârnit  neîncredere: o virgulă prost pusă ar putea trânti ordonanţa la Curtea Consituţională, "înviind-o" pe 13! Preşedintele Comisiei juridice a Senatului a dat-o afară de la discutarea virgulei pe procuroarea ce reprezenta Ministerului Public, cică ea s-a autoinvitat. Ministerul replică: solicitase prezenţa. Preşedintele Comisiei jinduia poate chiar prezenţa şefului ministerului, astfel a pus un punct scrâşnit, nu o virgulă.

Preşedintele Iohannis i-a scos ieri ”la tablă” pe premier şi pe ministrul Finanțelor. În Marea Britanie, emiterea unor legi importante, precum cea a Bugetului, este lucrată ”în oglindă” şi de guvernul ”de umbre” al Opoziției. ”Îşi fac mâna”. La noi, nici Opoziția, nici Preşedinţia - care nu-şi ascunde bine preferinţele politice, nu lucrează, doar ”zice”. Preşedintele a anunţat  doar că ”va analiza”. Când? ”În următoarele zile”, nu a apreciat până când. Deşi s-a vorbit deja mult despre riscurile Bugetului, despre veniturile ”umflate” faţă de dărnicia cheltuielilor. Chiar şi Guvernul s-a arătat speriat, reducând iniţial fondurile promise Bisericii, că tot n-are nevoie de rugăciuni până la alegeri (anticipate ar fi ”prea mult”, zicea şi Iohannis). Nu-i nicio  grabă, căci... nici preşedintele, nici Guvernul nu stau în stradă. Cum nu-i exclusă continuitatea improvizaţiei legislative, vor înceta vreodată protestele străzii? Păcat să avem nevoie de proteste la vreme de creşterea economică! Păcat că pensionarii, recunoscători Guvernului că au scăpat de dări nedrepte, nici măcar n-au pensii decente, faţă de alte pensii uriaşe! Şi, deja, unele preţuri la mâncare cresc! Şi păcat de Jean-Valjanii ce primesc ani de puşcărie pentru o pâine furată, iar mulţi delapidatori apar la tribune!

La Buget, Guvernul măreşte într-o parte, micşorând în alta. Ministerelor li s-au retezat din fonduri. De pildă, celui al Fondurilor Europene: cum vom cofinanţa atragerea fondurilor UE? Nu ne trebuie fuşăreală, dar nici lentoare! Strada ”are întotdeauna dreptate”! Când Revoluţia franceză a demolat Bastilia, mai erau închişi acolo doar ”doi nebuni, patru falsificatori şi un depravat”. Dar a rămas Ziua Naţională a Franţei.

Sâmbătă, 18 Februarie 2017 10:00

MAI MULT CA SF-UL | Poftă bună!


”Joi l-am halit pe Vineri”, spuse bărbatul cel singur kronotrotterului Joe. Joe călărea un triciclu caraghios, incomod, care era însă dotat exact pentru călătoriile de plăcere în timp. Dar Joe alesese insula asta pentru că era o perioadă în care spera să fie nelocuită: nu, pe el nu-l interesa să călătorească în timp, ci în spațiu, un spațiu neaglomerat ca la el, în afurisitul secol XXIII, când mănânci și te speli în stradă, dacă găsești un pic de loc. Joe oftă și acceptă ghinionul: era totuși un locuitor pe acea insulă izolată - unu´ Robinson. Da´unul merge! ”În ce an zici că suntem?”, îl iscodi Crusoe pe călătorul în timp. ”În 1709”, răspunse kronotrotterul, uitându-se mai întâi la ceas. Iată că Robinson zăcea deja de cinci ani pe insuliță, terminase de mâncat și dropiile, și caprele, doar trei capre scăpaseră de dinții lui, dar se mâncaseră ulterior între ele, căci după ultima secetă nu mai aveau ce roade. Robinson mai dezgropase ceva gulii, dar nu mai avea dinții de altădată, iar cu sabia nu tăiai așa ușor nucile de cocos, față de cum ai tăia, de pildă, o fleică de canibal necredincios. Iar Dumnezeu n-are de ce să se supere dacă mănânci un sălbatec, în fond, vineri Robinson ținea întotdeauna post! Dar cum nici canibalii de pe insula vecină nu mai veniseră, de teama flintei, nu-i mai rămăsese, cu părere de rău, decât carnea tare a sclavului său fost canibal, Vineri... Citise undeva că și minerii din Virginia, cu un veac înainte, înfometați, își mâncaseră hainele din piele, cizmele și, la urmă, bărbătește, se mâncaseră între ei...

După ce învăță de la Joe cum se cârmește un kronocycle, el îi explică oaspetelui în detaliu și ce îi oferise la masa de prânz. Tip prea educat, Joe ăsta se apucă imeiat să verse, ceea ce îl dezgustă pe Crusoe. Așa că Robinson îi și luă capul, deși mai avea câte ceva și din bietul Vineri și nu se cade să irosești hrana pe o insulă pustie.

După ce îl termină bine și pe Joe, care avea un gust ceva mai sofisticat decât sălbaticul  slujitor, lui Robinson îi veni ideea să pornească după hrană în timp. Prinsese deja gustul de carne de om, ticălosul! Formă la întâmplare un an și se trezi în plin ocean. Dar tricicleta plutea bine! 15 aprilie 1912 - o dimineață gustoasă: sute de corpuri plutind! Doar că erau congelate, trebuia deci să gătească un pic! Rupse și aruncă înapoi o vestă de salvare pe care scria ”Titanic”. Grasul care o purtase fusese, evident, bucătar. ”Amator!” - gândi Robinson cu voce tare.


Scena Teatrului Muzical ”Nae Leonard” găzduiește mâine, 14 februarie, de la ora 19,00, un spectacol venit în turneu: comedia de actualitate ”Neveste de fotbaliști”, de Ivona Boitan.

În distribuție spectacolului de o oră şi 30 de minute întâlnim nume îndrăgite de pe scenele capitalei: Magda Catone (care semnează şi regia artistică), Răzvan Oprea, Marius Rizea, de la Teatrul Național, Angel Popescu - de la Comedie, Cosmin Șofron – de la  Nottara, Mariana Dănescu - Metropolis, Doina Teodoru - Teatrul Principal București și Simona Popescu - Național. Scenografia: Carmen Paiu şi Valeriu Mladin.

Citim de pildă că la Pitești piesa a fost bine primită de public, spectacolul fiind ”remediu perfect contra tristeţii şi oboselii, făcându-vă să plecaţi acasă mult mai optimişti... Dacă ai impresia că ştii totul despre blaturi, şmenuri şi aranjamente în fotbal înseamnă că nu ai cunoscut-o pe Cici! Deviza ei este „Fiecare bărbat merită un blat!“. Ea face şi desface legea în fotbal, împreună desigur cu celebrul, atotputernicul Nea Titi. Şi tocmai cînd sînt pe cale să dea lovitura vieţii şi să-l însoare pe Biţă, cel cu mintea cu o rotiţă, şi să-l trimită la Chelsea pe un contract gras, codoşlâcurile le explodează în faţă. Visul de a face din fiecare fetiţă urîţică şi prostuţă, dar cu tată milionar, o nevastă de fotbalist, se spulberă. Sau poate nu! O comedie trăsnită care combină anunţurile matrimoniale cu fotbalul, farsa şi comedia clasică, ironia fină cu băşcălia şi vei înţelege ce înseamnă cu adevărat să rîzi din tot sufletul” - scria cotidianul ”Curierul Zilei”.

Chiar de Ziua Mondială a Radioului, luni, 13 februarie, la ora 12,00, la Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" - în sediul de la Muzeul "Casa Cuza Vodă" (str. Al. I. Cuza, nr. 80), are loc vernisajul expoziției Aparatul de radio, mijloc de comunicare .

”Acum 71 de ani, pe 13 februarie 1946, postul de radio al Naţiunilor Unite difuza prima emisie. În anul 2011, Academia Spaniolă de Radio are iniţiativa instituirii unei zile menită să celebreze Radioul”, ne informează un comunicat al Muzeului.

Organizată de muzeograful Valentin Bodea, expoziția ne propune întâlnirea cu bătrâne și romantice aparate de radio, moderne din anii '30 și până în deceniul opt al secolului trecut - piese din Colecţia „Ştiinţă şi tehnică” a Muzeului. Dar să vedem şi îngălbenite facturi interbelice, emise de magazine gălățene care vindeau încă de pe atunci aparatele care făceau direct legătura bunicilor cu lumea, erau cel mai rapid mod de informare și propuneau să distreze pe cei de acasă din fotoliu.


Seara de 3 februarie a însemnat, la Coşbuc Business Center (Hotel ”Turist”), vernisajul expoziţiei de pictură ”Îmi rezerv dreptul să visez”, a tinerei absolvente a Facultății de Artă gălățene Adriana Steriopol: tehnici diferite - ulei, cu pensulație sau impresie, colaj (hârtie, plastic, plasă), în genuri diferite - de la realism stilizat la decorativ, lucrări de mari dimensiuni, neobișnuite la genul feminin: cât ea! Mult negru, rar câte puțină speranță violet...

”Eu m-am ocupat personal de această expoziție, în ideea promovării prin artă a tinerilor artiști, sub denumirea ”Atelierul tânărului creator”,  și a artiștilor români din diaspora”, a deschis vernisajul managerul Muzeului de Artă Vizuală, Dan Basarab Nanu. Privind la catalogul expoziției, directorul a rămas ”puțin încântat de acuratețea de execuție a lucrărilor și de monumentalitatea acestora”, însă, în expoziție, a constatat că  ”picturile expuse sunt excepționale! Eu rareori fac afirmații de genul acesta”.

Născută în ´83, Adriana lua lecții de pian și de dans clasic de la cinci ani dar, remarcată la Liceul de Artă ”Cuclin” de profesorul Nicolae Einhorn, se transfera, la 11 ani, la Plastică. A avut șansa de a participa și la restaurarea icoanelor Mănăstirii Hurezu. După absolvirea Facultății de Artă la Galați, a participat la expoziții colective în țară. Anul trecut primea Premiul de Excelență la Expoziția de Artă Vizuală a Galeriei ”Cupola” Iași.

Unul dintre profesorii săi la Facultate, plasticianul Ioan Tudor, puncta: ”Este destul de neobișnuit ca un proaspăt absolvent, la numai câțiva ani, să facă o expoziție personală, de o importanță destul de mare ca idee, ca mentalitate a lucrărilor, ca tehnică artistică”. În mod obișnuit, tinerii artiști debutează numai cu expoziții de grup. Surprins de evoluția artistei de după absolvirea facultății, profesorul spune că ea și-a găsit ”un drum propriu de a-și exprima sentimentele, cu totul neobișnuit și extrem de interesant”, ba chiar că ea încearcă și teoretizarea artei, ”cu o viteză a ideilor demnă de invidiat”.

Așezarea lucrărilor pe simeze în expoziție aparține graficianului Bararab Păltănea. Macheta catalogului și afișul expoziției sunt semnate de plasticiana Anca Tofan.

Vineri, 10 Februarie 2017 11:00

TIMP LIBER GALAȚI | Trei comedii la Dramatic

Astăzi, în  Sala Studio a Teatrului Dramatic ”Fani Tardini”, de la 18,00, se joacă piesa beckettiană "Buzunarul cu pâine", de Matei Vişniec. Regia: Vlad Ajder. Cu: Ştefan Forir şi Răzvan Clopoţel.

Sâmbătă, în  Sala Mare, 18,00, este programată comedia multipremiată ”Peţitoarele”, de Avksentii Tzagareli, cu o numeroasă şi apreciată distribuţie. Regia: Ion Sapdaru, de la  Naţionalul ieşean.

Duminică, ora 18,00, în Sala Mare, trupa "Social Act Theatre" prezintă o comedie a reţelelor de socializare: "Privacy Settings”. Regia: Radu Horghidan, care a scris şi textul, în colaborare cu actorii din numeroasa distribuţie.


Mâine, 11 februarie, de la 18,00, Teatrul Muzical "Nae Leonard" prezintă comedia muzicală "Săracu Gică", cu umor clasic, fără vulgarităţi. Autori sunt celebrii artişti interbelici Stroe şi Vasilache, alături de Şt. Cristodullo, iar regia este semnată de un actor de comedie veteran, maestrul Gheorghe V. Gheorghe.

Distribuţia spectacolului garantează râsul: Radu Horghidan (în rolul Gică Sâmbureanu), Paul Buţa (în Tache Măslineanu) se dăruiesc cu orice preţ râsului nostru - premiera spectacolului a fost în seara în care actorul şi-a înmormântat mama, nerenunţând însă la datoria faţă de public! -, Isabela Oancea (Evantia), Adina Lazăr (Duţa), Ionuţ Negrişanu (Radu), Mariana Pisică (Paraschiva), Luminiţa Vologa (Margot), Maria Macovei (Gae), Anton Mihail (sergentul Nae Gogoaşă), Mitică Belciugan (Frangulea), Mitică Barbu (Georges Traviatini).

Duminică - operetă de Kalman


Duminică, 12 februarie, ora 18,00, Teatrul Muzical ne propune opereta mult aplaudată ”Contesa Maritza”, a nemuritorului compozitor maghiar Emmerich Kalman, spectacol ”de colecție” readus, după trei decenii, pe scena gălățeană, sub regia maestrului Cristian Mihăilescu. Acesta a mai regizat la Muzicalul gălțean, cu succes, şi opereta ”Silvia”. Doctor în muzică, regizorul, care şi-a început cariera ca  tenor la Opera Naţională din Bucureşti, are o fulminantă carieră internaţională în regia spectacolului de operă. Este membru al Academiei Europene de Teatru Muzical de la Viena şi al Asociaţiei „Eurolyrica”, din care fac parte cei mai importanţi directori de operă europeni. A fost membru al juriului Concursului Internaţional de canto de la Montreal şi membru permanent al juriului Concursului Internaţional de canto de la Marmande, Franţa. A ridicat câteva teatre, cărora le-a fost manager, la rang de operă. A predat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, la universități din Japonia, Cehia, Canada şi China. A montat spectacole în ţară şi în Japonia, Olanda, Franța, Italia. A obţinut Premiul "Regizorul anului", din partea Uniunii Compozitorilor.

Reputatul critic muzical Costin Popa scria la premiera spectacolului, în 2013, în revista „Cultura”: „Distribuţia a mizat mult pe tineri şi faptul s-a văzut prin dezinvoltura mişcării, plăcerea şi bucuria de a juca, dar şi prin prospeţimea vocilor”. În distribuție: Mihaela Alexa, Valentin Vasopol, Adina Lazăr, Gabriel Gheorghiţă, Lăcrămioara Crihană, Alexandru Dobre, Mitică Belciugan, Dan Nistor, Maria Macovei.

Prețul unui bilet: 21,6 lei şi 10,8 lei.

La 40 de ani, deja cu peste 200 de concerte şi recitaluri în 26 de ţări de pe mai multe continente, violonistul Alexandru Tomescu şi vioara fabricată în 1702, la care şi-a câştigat dreptul să cânte - un Stradivarius Elde, pe care a cântat Ion Voicu - a susţinut la Galaţi, singur pe scenă, un spectacol de muzică cultă, o lecţie în acelaşi timp. „O lecţie de smerenie", după cum observa cineva. După o coadă la autografe ce s-a prelungit în noapte, artistul a avut bunătatea să suporte şi (măcar) câteva întrebări, în timp ce oamenii Teatrului Muzical se pregăteau să stingă luminile. Am stat de vorbă până s-au stins luminile în teatru…

- Ca spectator, am  avut aceeaşi bucurie pe care mi-o aduceau, în copilărie, lecţiile de muzicale pentru toţi, televizate, ale lui Leonard Bernstein! Ne-aţi adus însă şi o istorie a muzicii, şi istorie în sine, şi anecdotică, şi secrete ale interpretării – cred că a fost, în ciuda aspectului spontan, o lecţie foarte îndelung pregătită…
- Încerc să dau o tentă personală, să existe o legătură între oameni şi muzica pe care o cânt. Sigur, Bernstein a ridicat o ştachetă foarte greu de atins – el avea la dispoziţie nu doar o vioară, nu doar cele patru corzi ale unei viori, ci întreaga Filarmonică din New York, care îi împlinea orice dorinţă, imediat, la perfecţiune. Eu cred că, dacă muzica ar fi explicată, ar fi mai bine înţeleasă.

- Oricum, sunteţi un om care încearcă se deschidă accesul muzicii şi spre omul simplu şi spre tinerii care nu au intrat încă într-o sală de concert. Îmi amintesc şi de recitalul de la Metrou, când v-aţi dus, precum un umil derviş, să cântaţi acolo, în calea călătorilor grăbiţi. 
- Muzica este ea însăşi, indiferent de forma în care este ambalată.

- S-au strâns atunci vreo 300 de lei, ca în „tradiţia” cântatului pe stradă. Aţi păstrat vreo bancnotă, ca amintire a momentului?
- Am cântat atunci pentru a deschide o campanie socială, destinată Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Şi mesajul campaniei era că oamenii trebuie să vadă cu ochiul, dar trebuie să vadă şi cu inima, să înţeleagă ceea ce aud. Şi primii care au „văzut” au fost copiii. Întotdeauna sunt receptivi, sunt deschişi la nou. Şi copiii i-au tras de mână pe părinţi. Nici la Metrou, nici în seara aceasta, nu am vrut să fac un rabat, să vin cu piese celebre, ca să captez imediat atenţia publicului. La Metrou, am cântat şi acolo din Bach, piese mai de consistenţă. O lucrare de Bach, care durează mai bine de 15 minute, are această forţă, de a crea un spaţiu virtual, de a te scoate din timpul zilei, din timpul profan, şi de a te duce în altă  lume.

- V-a tentat cumva şi sonoritatea diferită într-un spaţiu precum linia de metrou?
- Nu neapărat datorită acusticii, a rezonanţei spaţiului, datorită faptului că… treceau trenurile, la doi metri!

- Aţi terminat concertul cu mereu emoţionanta „Baladă” a lui Ciprian Porumbescu… Aţi evocat mai devreme şi episodul, emoţionant, în care Bach a plâns auzindu-şi propria compoziţie - s-a întâmplat să plângeţi cântând?
- Muzica are acest dar, emoţionează… Când cânt eu? Artistul se găseşte, pe scenă, într-o poziţie foarte dificilă, foarte ingrată! Sigur că poate într-un fel e uşor să te laşi purtat de valul emoţiei, de valul muzicii, dar, pe de altă parte, artistul trebuie să fie întotdeauna în control a ceea ce se întâmplă! Artistul trebuie să fie cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ. Să fie în două extreme. Chiar profesorul meu de vioară povestea la un moment dat că îl urmărea pe celebrul tenor rus [Feodor] Şaliapin pe scenă - o situaţie foarte dramatică în care tenorul era eroul care murea şi toată sala era cu respiraţia sfârşită (aici maestrul Tomescu şi-a coborât, dramatic şi emoţionant, vocea - n.red.). Nu îndrăznea nimeni să respire, iar Şaliapin, pe scenă, le făcea cu ochiul celor din culise! Adică el avea putere de a se dedubla - de a da viaţă personajului dar, în acelaşi timp, de a păstra împământarea. Pentru că, dacă nu ai această împământare, rişti să înnebuneşti!

- În toate concertele pe care le-aţi susţinut prin lume, este unul care să fi fost cel mai emoţionant, cu cea mai puternică amintire, de povestit şi strănepoţilor?
- Fiecare concert are încărcătura lui emoţională şi fiecare…

- De răspunsul acesta îmi era mie frică… Vă mai întreb: maestrul Ştefan Gheorgiu, profesorul dumneavoastră, v-a pomenit vredată şi despre Galaţiul copilăriei sale?
- Cum să nu? Era foarte legat de oraş. Şi ştiu că a mai venit pe aici... Şi eu, aşa mă consider - legat de oraş, ca fiind unul dintre principalii discipoli ai maestrului Gheorghiu. Dar numeroşi alţi muzicieni sunt de aici: Eugen Sârbu, Gabriel Croitoru, Valentin Gheorghiu… E o tradiţie foarte bogată muzical - câte oraşe se pot lăuda cu aşa o ganitură de muzicieni de primă mână, aşa cum are Galaţiul? Cu Lenuţa Ciulei…

- O curiozitate: nu v-a fost niciodată frică să umblaţi cu un Stradivarius? Mă aşteptam să coborâţi azi dintr-o maşină blindată, însoţit de patru „mascaţi”, în negru…
- Face parte din patrimoniul naţional, este protejată de Legea patrimoniului şi am avut cea mai mare grijă de ea. Deci, nici la concertele acestea  nu am fost nepăzit. Eficient şi discret. În timp ce noi stăm de vorbă, ea e păzită.

Pagina 1 din 351