Trei scheme de ajutor de minimis ar putea intra în vigoare chiar din prima zi a acestui an, dacă vor fi aprobate, vineri, 26 ianuarie 2024, în ședința Consiliului Local. În esență, cele trei scheme prevăd facilități fiscale pentru investiții de peste 200.000 de euro pe raza municipiului Galați, scutiri de la plata impozitului pe terenuri și clădiri pentru firmele ce activează în Parcul Industrial, precum și scutiri de taxe pentru fundații și asociații fără scop lucrativ. ...

Când trenul întârzie şi ultimele autobuze pleacă goale...

Vineri, 19 Ianuarie 2024 20:00 | Publicat în Regional
„Am fugit cu bagajul pe peron, pe pasarele, doar ca să văd cum convoiul de autobuze goale gonea către oraș, fără rost și fără sens”, este experienţa pe care ne-a relatat-o unul dintre călătorii trenului de la Cluj, via Iaşi, care, în noaptea de duminică, 14 ianuarie, a ajuns cu întârziere de cel puţin 10 minute în Gara Galaţi. Călătorii nu au mai prins ultimele curse Transurb, fiind nevoiţi să plătească pe puţin 20 de lei pentru o cursă cu taxiul până acasă. Pe ...
„Anularea creanțelor fiscale mai mici de 39,99 de lei, aflate în sold la data de 31 decembrie 2023, înregistrate în evidența curentă, pe fiecare rol nominal unic”, propune un proiect de hotărâre ajuns la comisiile Consiliului Local. Acest plafon se stabilește doar pentru rolurile care nu mai au bunuri impozabile, înregistrate în evidența fiscală în anul precedent, se precizează în proiectul de hotărâre. Iată pe ce se bazează propunerea Primăriei. Codul de procedură fisc ...

Porturile au nevoie de o strategie unitară de dezvoltare

Marți, 16 Ianuarie 2024 20:00 | Publicat în Regional
Porturile Constanţa şi Galaţi pot deveni platforme importante de hub şi tranzit la Marea Neagră, cu rol major în reţeaua de transport transeuropean (TEN-T), se arată într-un studiu realizat de Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN) din cadrul Consiliului Concurenţei. CSDN a analizat, în cadrul studiului, 44 de activităţi relevante desfăşurate în Portul Constanţa de către 639 de companii şi 10 activităţi relevante desfăşurate de 26 de firme din Portul Galaţi. ...
"Baia Comunală Galați nu înseamnă doar bazinul de înot, mai înseamnă și baie, dușuri, masaj etc. Aceste servicii se furnizează vreodată? Există destui oameni care ar folosi aceste servicii, dacă ar funcționa", este mesajul pe care l-am primit la redacție, la finele anului trecut. Și la care am încercat să obținem un răspuns oficial. Să recunoaștem, în mijloacele de transport în comun nu miroase întotdeauna a... "curat", ca să o spunem delicat și elegant. Pentru că ig ...
Mihai Berza, istoric de mare calibru, despre a cărui personalitate ați putut citi în rubrica „Gălățeni care au uimit lumea”, este numele pe care l-ar putea primi un drum de acces în suprafață de 2.297 mp, având limitele între strada Drumul Viilor și un imobil. Proiectul de hotărâre s-a aflat în consultare publică pe site-ul Primăriei Galați, la finele anului trecut. „Se aprobă atribuirea denumirii Aleea Mihai Berza unui drum de acces, proprietate a municipiului Galați, ...
În a treia zi de Crăciun, consilierii locali au fost convocați în ședință extraordinară online, pentru aprobarea unor proiecte de hotărâre urgente. Una dintre cele mai importante decizii a fost rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli al municipiului Galați, pentru anul 2023. Conform documentelor, a fost alocată suma de 1,2 milioane de lei la capitolul Asigurări și Asistență Socială pentru drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau in ...
"71 la sută dintre străzi - și credeți-mă că sunt numărate - se află în zonele A şi B de impozitare, celelalte 28 la sută sunt în C şi D În fiecare an, zonele de impozitare cresc, majoritar în sus. S-ar putea ca, în doi-trei ani, să ajungem toţi în zona A, în tot municipiul Galaţi", este estimarea pe care a făcut-o, la recenta ședință ordinară a Consiliului Local, liberalul Valeriu Onose. "Dacă investim, da, o să ajungem!", i-a replicat, optimist, viceprimarul PSD Va ...
Cătălina-Diana Popa, Cristian Onofrei, Nicolae Mărăndici, Mihăiță Hanghiuc, Mircea Marian Petria, Adrian Mihail Nistor, Michael Davidson şi Mihai Gheorghe – Coron (postum) sunt Cetăţeni de Onoare ai municipiului Galaţi. Titlurile le-au fost acordate prin votul Consiliului Local al municipiului Galați în anii 2022 și 2023. Însă marţi, 19 decembrie, la Casa Artelor, a avut loc ceremonia în cadrul cărora au fost decernate înaltele distincţii ale oraşului. Opt personalităț ...

Tariful de bază al abonamentului de parcare, majorat

Marți, 19 Decembrie 2023 19:47 | Publicat în Regional
„Se aprobă tariful de bază al abonamentului pentru utilizarea unui loc de parcare în parcările de reședință în cuantum de 150 lei/an”. Asta prevede hotărârea votată marţi, 19 decembrie 2023, de consilierii locali, cu 14 voturi „pentru” şi 13 „împotrivă”. Această nouă prevedere modifică, de fapt, Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință din municipiul Galați. După cum argumentează autorităţile, este vorba despre o actualiza ...
Pagina 3 din 7