Fondurile publice uriaşe direcţionate de politicienii populişti din România către biserică reprezintă, an de an, mai mult decât bugetul pentru cercetare ştiinţifică şi cel pentru cultură la un loc. Serviciul întors de către mulţi preoţi politicienilor este promovarea în faţa comunităţii păstorite de reprezentanţii bisericii.
Cinismul acelor politicieni şi preoţi care se pretează la acest schimb – “bani contra suport electoral” – distruge democraţia şi speculează fără scrupule sentimentele religioase ale oamenilor. Mariajul dintre biserică şi stat este toxic pentru democraţie pervertind societatea în moduri de care civilizaţia umană se ruşinează. Politica şi religia trebuie ţinute separate. Atunci când ele se amestecă, valorile democratice şi drepturile cetăţenilor sunt grav afectate şi ameninţate. După experienţele traumatizante din istorie ale războaielor, persecuţiilor şi intoleranţei religioase, maturitatea modernităţii a adus libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie pentru toţi cetăţenii tocmai prin instituirea principiului separării dintre stat şi biserică.
Foto: Luiza Puiu
Statul român actual, respingând respectarea acestui principiu, menţine România într-un stadiu premodern, lucru care are efecte profund negative vizibile în plan social, politic, educaţional, ştiinţific şi cultural. Ţara noastră este în coada Europei la toţi indicatorii relevanţi privind gradul de dezvoltare, democraţie, cunoaştere şi civilizaţie, iar acest lucru determinat şi de întoarcerea în premodernitate a statului prin relaţia sa mult prea strânsă cu biserica.
Schimbul dintre politică şi religie nu se reduce la fonduri publice, ci se manifestă şi prin faptul că statul facilitează accesul bisericii la modelarea copiilor de la cele mai fragede vârste. Şcolile publice din România au fost predate în mâinile preoţilor, iar aceştia urmăresc interesul bisericii de a îndoctrina generaţii întregi de elevi. Efectele, după 22 de ani de propagandă religioasă intensă în şcolile publice se văd în promiscuitatea culturală şi morală a foarte multora dintre adolescenţii din ţara noastră. Sondajele şi realităţile arată un grad ridicat de intoleranţă, analfabetism şi predispoziţie spre furt (vezi copiatul de la bacalaureat şi rezultatele catastrofale ale acestuia), şi un grad scăzut de cunoştinţe ştiinţifice şi civism al adolescenţilor. Habotnicia, obedienţa şi amorţirea spiritului critic sunt deja larg răspândite. România este scena unor evenimente care amintesc de Evul Întunecat: zeci de mii de oameni care se îmbulzesc să sărute moaştele, exorcizări pe scară largă dintre care cea tragică de la Tanacu a uimit şi îngrozit întreaga lume, manuale de religie care cultivă adesea intoleranţa faţă de alte culte şi faţă de atei, construierea a mii şi mii de biserici concomitent cu închiderea de şcoli şi spitale şamd. Religiozitatea din România nu este dublată şi de o veritabilă substanţă etică sau culturală, ci pare şi este, adesea, ritualism gol.
S-a trecut până şi la organizarea de olimpiade!?!?!? de religie predată în mod confesional unde participă anual zeci de mii de elevi. Aparatul de propagandă şi îndoctrinare rivalizează, iată, cu cel din perioada comunistă când tinerilor li se inculca de către stat tot o doctrină oficială. Comuniştii nu au avut însă ideea de a crea olimpiada de comunism…
Iată însă că această presiune dogmatică se extinde şi asupra anului pregătitor şi ai celor de grădiniţă. Este o mare diferenţă între a studia etica şi a fi modelat în dogma unei religii anume. E o diferenţă de acelaşi tip precum a studia mai multe religii printr-o materie de genul istoriei religiilor, şi a fi îndoctrinat sistematic de la grădiniţă până la terminarea clasei a douăsprezecea prin inocularea exclusivă a unei confesiuni anume.
O educaţie modernă nu trebuie să îi prescrie omului un set strict de interdicţii în interiorul cărora acesta să se mişte fără a-şi pune întrebări, ci să îl ajute să îşi dezvolte o capacitate proprie de judecare a diverselor şi, adesea, neaşteptatelor situaţii cu miză şi implicaţii etice întâlnite în viaţă. Este cu totul insuficient şi inadecvat să li se ofere tinerilor, sub sancţiunea pedepsei, o listă cu reguli pe care să le respecte orbeşte. Nu asta înseamnă morală. Dimpotrivă, etica presupune capacitatea de a analiza o situaţie din mai multe perspective, presupune o deschidere şi o empatie faţă de alţi oameni, presupune toleranţă şi înţelegere, presupune un complex amestec de judecăţi raţionale şi impulsuri emoţionale. În plus, etica nu reprezintă, de fapt, un simplu set de astfel de reguli de convieţuire. Mai ales că nu există o singură etică, ci mai multe şcoli de gândire şi diferite etici şi abordări faţă de morală. Desigur, întâlnim şi suprapuneri şi compatibilităţi între perspectivele etice diferite.
Statul român a introdus îndoctrinarea religioasă şi la grădiniţă iar acum vrea să o introducă în nou înfiinţatul an pregătitor… Aşadar, dogmatică ortodoxă de stat pentru copii de 3-6 ani! În cele mai multe cazuri, evident că această îndoctrinare va fi a cultului majoritar.
Ceea ce face România este în contradicţie flagrantă cu prevederile Recomandării nr. 1720 (2005) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Iată ce spune aceasta:
Adunarea recomandă, de asemenea, Comitetului de Miniştri să încurajeze guvernele statelor membre să asigure studierea religiilor la nivelul învăţământului primar şi secundar, pe baza următoarelor criterii:
- scopul acestei educaţii să fie acela de a le permite elevilor să descopere religiile practicate în ţările lor şi în cele învecinate, de a-i face să înţeleagă că fiecare are acelaşi drept de a crede că religia lui reprezintă „adevărata credinţă” şi că alţi oameni nu sunt altfel de fiinţe umane datorită faptului că au o altă religie sau nu au nici una;
- să includă, cu totală imparţialitate, istoria principalelor religii, precum şi opţiunea de a nu avea nici o religie;
- să le ofere elevilor cunoştinţe care să le permită să fie în siguranţă faţă de susţinătorii unei practici religioase fanatice;
- să nu treacă dincolo de graniţa dintre cultură şi practicare a unei religii, chiar şi în situaţia unei ţări în care există o religie de stat. Scopul nu este acela de a inocula o credinţă anume, ci acela de a îi face pe copii să înţeleagă de ce religiile sunt surse de credinţă pentru milioane de oameni;
- profesorii de religie trebuie să fie anume pregătiţi. Ar trebui să fie profesori în domeniul cultural sau literar. Ar putea fi totuşi acceptaţi ca profesori şi specialiştii într-o altă disciplină;
- autorităţile statale ar trebui să se implice în formarea profesorilor şi să conceapă programele de învăţământ care să fie adaptate specificului fiecărei ţări şi vârstelor elevilor. În realizarea acestor programe, Consiliul Europei va consulta toţi partenerii implicaţi, inclusiv reprezentanţi ai credinţelor religioase.
Iată secvenţe din documentarul “Jesus Camp” care arată cât de uşor pot fi copiii îndoctrinaţi religios
“- organizarea de discutii despre rolul lui Dumnezeu în viata omului;
- exercitii de învatare a închinarii (gestul închinarii, cuvintele însotitoare);
- explicarea credintei în Sfânta Treime, pornind de la gestul închinarii;
- realizarea unor desene/lucrari practice în care se reflecta informatiile primite prin intermediul cântecelor, rugaciunilor, textelor biblice prezentate;
- organizarea de dialoguri pe tema elementelor care definesc viata unui crestin rugaciunea, primirea Sfintelor Taine, participarea la slujbele Bisericii, lectura biblica, comuniunea cu semenii etc.), valorificând experienta de viata a copiilor.
(…)
- organizarea de conversatii de grup privind regulile de comportament în diferite situatii (în familie, scoala, biserica, comunitate etc.);
- vizite la biserica;
- organizarea unor studii de caz, pornind de la situatii reale sau imaginare din viata copiilor (persoane reale, personaje din povestiri biblice, personaje din desene animate sau din povesti etc.);
- organizarea de jocuri de rol: “Cum ma comport în situatia…?”; „Cum procedez daca sunt în situatia…?”;
- organizarea unor exercitii de manifestare a dezacordului fata de comportamente care încalca valorile moral-crestine.”
Cer Ministerului Educaţiei să scoată materia religie din programele de grădiniţă şi din cea pentru anul pregătitor. Oricum excesele îndoctrinării religioase în şcolile publice din România sunt inacceptabile şi trebuie intervenit pentru a le stopa. Iniţiativa actuală a ministerului de a extinde îndoctrinarea religioasă şi la vârstele preşcolare este un gest iresponsabil şi extrem de dăunător pentru dezvoltarea culturală, intelectuală şi morală a copiilor.
Mulţi părinţi se plâng pe forumuri de abuzurile şi formele scandaloase de îndoctrinare religioasă din şcolile şi grădiniţele din România. Este momentul ca asociaţiile de părinţi să devină mult mai energice în a-şi apăra copiilor faţă de încercările brutale de îndoctrinare religioasă a copiilor în instituţiile publice de învăţământ.
După cum se ştie, copii de vârste mici sunt vulnerabili unor atsfel de forme de îndoctrinare. Acest lucru îl cunosc foarte bine atât statele totalitare care insistă masiv pe îndoctrinarea copiilor şi tinerilor, cât şi organizaţiile care au drept scop nu atât educarea într-un spirit pluralist a oamenilor şi dezvoltarea spiritului critic al acestora, ci arondarea lor unei dogme anume.
Articolul aparţine lui Remus Cernea şi a fost preluat de pe http://voxpublica.realitatea.net/
