* Unii s-au întors cu premii şi medalii, alţii au câştigat experienţă
Pe lângă sutele de licee din toată ţara, Galaţiul se laudă, în fiecare an, la olimpiadele naţionale, cu un număr destul de mare de participanţi, însă nu este de neglijat faptul că jumătate dintre aceştia sunt ai Colegiului Naţional “Vasile Alecsandri”.
Un bun exemplu sunt bobocii de la a IX-a D. Majoritatea au avut de ales dintre mai multe materii, participând la două sau mai multe, chiar şi în condiţiile în care concursurile s-au desfăşurat în două zile consecutive, aşa cum a fost şi cazul lui Dragoş Homner: "Astăzi, Târgovişte, la informatică, mâine, Bucureşti, la matematică". Alergatul dintr-un loc în altul a fost pentru Dragoş de bun augur, pentru că s-a întors de la ambele competiţii cu câte o medalie de bronz.
Obligaţi să renunţe la un concurs
Dar acesta nu este singurul. Cristian Ilie a renunţat la geografie în favoarea fizicii, unde a luat o menţiune, iar Vicenţiu Palaga a mers la informatică, reuşind să câştige o medalie de argint, dar a fost nevoit să renunţe la fizică: "Am ales informatica pentru un viitor de programator şi consider că acest ritm de pregătire şi muncă intensă vor fi doar un bun început".
Sunt sigură că mulţi care aud de naţionale cred că principalul obstacol este dificultatea, dar pentru colegii noştri s-au simţit mai mult emoţiile. "Chiar dacă au fost subiectele dificile, îmbinând partea teoretică cu cea practică ne-am descurcat", spune Dan Rareş Crai, olimpic la chimie, care a câştigat o menţiune specială.
Muncă şi experienţă
Vă întrebaţi cum reuşesc? Nu e chiar aşa de simplu cum fac ei să pară. "Cele trei săptămâni de muncă şi exerciţii au fost obositoare, dar ne-am găsit în noi motivaţia de a lua un loc mai bun decât anul trecut, de a vrea mai mult", ne destăinuieşte Alexandru Mihai Hău, care s-a întors cu o medalie de argint de la Olimpiada naţională de fizică. Mihai Berechet (olimpiada de informatică) şi Oana Mangalea (olimpiada de engleză) consideră că experienţa este foarte importantă şi promit că o vor lua şi anul viitor de la capăt, cu noi speranţe.
Dar, de asemenea, aceste realizări nu ar fi fost posibile fără sprijinul profesorilor care nu au ratat nicio ocazie de a le arăta bunăvoinţă, încredere şi susţinere. Poate şi noi, colegii, am ajutat puţin prin proiectul nostru de a susţine fiecare olimpic din fiecare clasă.
Cert este că, în copilărie, de la simplul "Ce vrei să te faci când vei fi mare?" a început o călătorie spre succes, iar acestea sunt doar câteva opriri, printre care ne iau şi pe noi cu ei, făcându-ne mândri, emoţionându-ne şi, poate, reprezentându-ne mai departe, la nivel internaţional.
