Cristi Dănileţ, la Galaţi - Educaţie juridică în şcoli şi licee

Cristi Dănileţ, la Galaţi - Educaţie juridică în şcoli şi licee
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos”, în colaborare cu Asociaţia Europeană a Studenţilor în Drept (ELSA) Galaţi, a organizat, sâmbătă, 30 ianuarie, o sesiune de instruire a 60 de studenţi şi absolvenţi la Drept, în vederea predării unor noţiuni juridice în şcoli şi licee. Responsabil cu diseminarea informaţiilor a fost nimeni altul decât judecătorul Cristi Dănileţ, membru CSM.

Acţiunea a fost demarată şi în alte două judeţe din ţară: Iaşi şi Craiova şi are în vedere pregătirea unor tineri specialişti care vor putea să-i iniţieze pe elevi în dobândirea noţiunilor de drept.

“Participanţii au dobândit cunoştinţele necesare pentru a preda, începând cu data de 1 martie 2016, educaţie juridică în şcolile şi liceele din judeţ, inclusiv în mediul rural. Toţi cei instruiţi au primit certificate de participare şi, în baza protocolului care va fi încheiat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, vor avea acces în unităţile de învăţământ ce vor dori să ofere un astfel de opţional elevilor”, a precizat Cristi Dănileţ.

Iniţiatorul şi coordonatorul la nivel naţional al proiectului spune că, într-o lună, cei interesaţi vor avea la dispoziţie şi manualul de "Educaţie juridică pentru liceeni", care le va fi util celor ce vor preda la catedră.

După o instruire de şase ore, studenţii s-au declarat mulţumiţi de informaţiile primite. “S-a constatat că elevii nu au noţiuni elementare cu privire la drepturile şi libertăţile pe care ei le au. Opţionalul va viza noţiuni de dreptul familiei, drept civil şi drept penal. Manualul conţine şi noi le vom da la clasă, pe lângă noţiuni de teorie şi exemple din practică,” a declarat Aiana Mihui, preşedinte ELSA Galaţi, studentă în anul III la Drept.

Cristi Dănileţ este doctor în drept şi colaborator la Programul de studii de Masterat al Universităţii “Titu Maiorescu”, având ca obiect de studiu Medierea conflictelor în drept. 

Citit 4180 ori Ultima modificare Luni, 01 Februarie 2016 18:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.