PALATUL COPIILOR a încheiat ”Vara fluturilor voluntari”
Foto: Foto ”Viața liberă”, Victor Cilincă

PALATUL COPIILOR a încheiat ”Vara fluturilor voluntari”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Peste o sută de participanţi, copii şi părinţi, chiar şi copii foarte mici, au aplaudat la grădină deschisă, duminică seara, sub nucii domneşti, sub ferestrele apartamentului fostului Palat Episcopal, unde era găzduit odinioară Regele Carol I şi familia sa, acum pentru spectacolul ”Vara fluturilor voluntari”. Gala organizată de tineri, mici şi foarte mici cetăţeni, la închiderea activităţii de voluntariat desfăşurată la Palatul Copiilor Galaţi, din cadrul programului ”Şcoala de vară 2016 - Voluntari la palat”. Parteneri au fost Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos - în curtea căruia s-a şi derulat spectacolul de peste un ceas, Centrul Cultural Dunărea de Jos şi Teatrul Muzical ”N. Leonard”.

Voluntariatul - o dăruire demnă de un creştin

Voluntariatul, o nobilă activitate care începe să se facă simţită acum mai deplin şi pe la noi, este o lecţie pe care trebuie s-o învăţăm şi de la cei care în Europa au tradiţie în a ajuta şi dărui, ne-a dovedit şi gazda, Înaltpreasfinţitul dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care nu numai că a binecuvântat evenimentul, dar a şi deschis grădina pentru spectacol. Prelatul ne-a invitat de pildă să luăm lecţii de zâmbet de la olandezi, să zâmbim şi noi. Ne-a povestit apoi că a întâlnit chiar în satul său natal tinere voluntare din Bruxelles, care strânseseră bănuţ peste bănuţ ca să vină în frumoasa Românie spre a ne curăţa nouă gunoaiele din faţa porţii, sub zâmbetul bărbaţilor ocupaţi să bea bere la crâşmă. Dacă belgiencele au învăţat de la mătuşile noastre să facă sarmale, ca să se mănânce şi în inima Europei bucate de tradiţie românească, arhiepiscopul le-a învăţat pe micuţele desenatoare de icoane pe hârtie din tradiţia, din tainele şi tocmirile acestei arte; omul Bisericii având de altfel un doctorat chiar în domeniul artei sfintelor icoane.

Duminică, arhiepiscopul a făcut o mare surpriză participanţilor, făcând „un exerciţiu scurt de tot de admiraţie” pentru tinerii voluntari şi cerând tinerilor câte o plecăciune către familiile şi dascălii lor, a venit şi cu o propunere generoasă concretă: „Am o surpriză pentru copiii de la Palatul Copiilor, în sensul că aici avem ateliere moderne pentru pictură şi vom putea  combina pasiunea pentru pictură şi restaurare şi de asemenea vom putea avea spaţii pentru recreere în anumite zile, aici în parc şi în spaţiile noastre. Deci şi acest Palat, de astăzi, este şi al vostru - al tinerilor şi al copiilor.”

Prelatul a adăugat şi surpriza unor programe de muzică. Dar şi intenţia de a convinge autorităţile să lase cinci ore, o dată pe săptămână, strada Domnească deschisă doar promenadei şi bicicliştilor (cum pe stradă tocmai se oprise circulaţia pentru a trece un şir nesfârşit de doamne şi domnişoare pe biciclete, Înaltpreasfinţitul a exclamat de mai multe ori: „Ce frumos!”) „Am sentimentul că astăzi s-a născut o nouă instituţie a voluntariatului” – Palatul Copiilor, Episcopia şi Seminarul Teologic, a concluzionat arhiepiscopul.

Spectacol şi diplome pentru participanţi

Prof. Camelia Cozma, directoarea Palatului Copiilor, i-a premiat duminică pe voluntarii Andreea Bîrlea, Adrian Aldea, Claudiu Dragu, Marius Prisecariu, Costel Gheorghiu, tineri care şi-au împărţit puţinul timp liber între şcoală, examene pentru admiterea la facultate şi munca de zi de zi la Palatul Copiilor, ajutând la predarea limbilor străine şi oferindu-şi talentele şi în alte cercuri deschise copiilor.

S-a acordat o diplomă specială profesoarei Mariana Perju, sufletul oricărei activităţi a Palatului, „o istorie vie” a Palatului Copiilor, unde vine de la şapte ani, când era pionieră, pentru a lucra apoi aici, de ani şi ani, cu copiii, ca profesor corepetitor, la pian şi vioară, cu excelente rezultate în pregătirea noilor talente.

Spectacolul ne-a adus dans cu tinerii Andreea Bîrlea şi Adrian Aldea, sau cu Trupa Veselă, balet şi muzică uşoară cu Sabina Avram de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” şi canto. Au evoluat în faţa publicului Bogdan Lefter, Patricia Grozavu, Teodora Bîrlea şi alţii. Cei foarte mici s-au jucat printre spectatori, copiii ceva mai mari au desenat şi au pictat stând la mese. Vremea a ţinut cu noi.

Citit 1432 ori Ultima modificare Marți, 02 August 2016 18:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.