TURNITIN, CEL MAI BUN SOFT ANTIPLAGIAT DIN LUME FOLOSIT DE UNIVERSITATEA “DANUBIUS”

TURNITIN, CEL MAI BUN SOFT ANTIPLAGIAT DIN LUME FOLOSIT DE UNIVERSITATEA “DANUBIUS”
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Lupta antiplagiat, în special prevenţia în această materie, reprezintă unul dintre cele mai importante repere în procesul didactic și de cercetare ale Universității “Danubius”, universitatea modernă, antreprenorială şi internaţională care nu face rabat la calitate mai ales când este vorba despre lucrări ştiinţifice, de finalizare a studiilor, care trebuie să reflecte originalitatea studenţilor şi legalitatea provenienţei ideilor însuşite prin semnătură de către aceştia.

Dacă până acum şapte ani mai putea exista ”speranța” unor studenți în sensul că profesorii lor, de multe ori depășiți de volumul imens de lucrări care trebuiau verificate, vor ”trece cu vederea” fraze plagiate strecurate în lucrări, situația s-a schimbat radical la această universitate, care a avut viziunea necesității unui program antiplagiat cu mult timp înaintea apariției acestor instrumente inteligente pe piața din România și a fost printre primele care a achiziționat și și-a instruit corpul profesoral pentru a utiliza cele mai bune softuri antiplagiat din lume: inițial EPHORUS, apoi TURNITIN.

TURNITIN a înlocuit EPHORUS și a devenit instrumentul antiplagiat obligatoriu pentru profesorii și studenții Universității ”Danubius” care îl folosesc în fiecare sesiune de examene de an sau de finalizare a studiilor. Fiecare material încărcat în baza de date TURNITIN este trecut prin filtrul a 60 de miliarde de pagini web indexate și comparat cu 600 de milioane de lucrări ale studenților și 150 de milioane de reviste și articole de specialitate. Îndrumătorii științifici, înainte de a propune nota pentru o lucrare de licență sau de disertație, trebuie să verifice aceste lucrări și să prezinte studentului feedbackul din raportul antiplagiat transmis, în doar câteva minute, de softul antiplagiat TURNITIN.

Politica antiplagiat a managementului Universității ”Danubius” este redată prin clauze clare menționate în documentele care reglementează activitatea acestei universități, în Carta Universității ”Danubius”, în Regulamentele privind activitatea profesională a studenților, finalizarea studiilor, evaluarea activității studenților precum și cel referitor la organizarea și desfășurarea examenului de finalizare a studiilor universitare.

Sancțiunile sunt dure în cazul acestei abateri grave și pot ajunge până la exmatricularea studentului. În cazul în care acesta a plagiat în cuprinsul unei lucrări prezentate la un examen de semestru sau de an, rezultatul acelui examen poate fi anulat de către conducerea facultății. Rectorul va anula un examen de finalizare a studiilor, o diplomă sau un certificat, cu aprobarea Senatului, în cazul în care se constată că acestea au fost obținute în mod fraudulos, plagiatul încadrându-se la mijloacele frauduloase în discuție.

Este de neconceput ca, într-o lume puternic digitalizată, universitățile să nu folosească asemenea instrumente antiplagiat care salvează timp prețios pentru profesori, redau cu exactitate sursele on-line de inspirație folosite de către studenți și, cel mai important, previn asemenea fapte grave care afectează reputația sistemului de învățământ superior din România.

Purtător de cuvânt - Universitatea ”Danubius”,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

(P)

Citit 5901 ori Ultima modificare Marți, 27 Septembrie 2016 16:34