Familii de pecheni, încă fără curent electric
Foto: Elena Govaert

Familii de pecheni, încă fără curent electric
Mihai Măncilă, primarul comunei Pechea
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Comparativ cu alte sate, Pechea stă bine la capitolul utilităţi. 80 la sută din comună beneficiază de reţea de alimentare cu apă şi canalizare, iar, în prezent, se lucrează la extinderea ei. În ceea ce priveşte curentul electric, există o prelungire a străzii Răzoare, total paralizată din punctul de vedere al acestei facilităţi.

Imaginaţi-vă cum vi s-ar desfăşura o singură zi din viaţă fără curent şi ce haos ar genera acest fapt, având în vedere că majoritatea activităţilor zilnice sunt în strânsă legătură cu existenţa energiei electrice. Pe strada Răzoare, în secolul tehnologiei moderne, într-un sat în care toţi oamenii beneficiază de curent electric, există două familii vitregite de soartă şi de autorităţi, nevoite să servească cina în fumul lămpii.

Mai mult chiar, familia Pavel are şi doi copii mici, de cinci şi respectiv, un an şi şase luni, care nu au apucat să se bucure vreodată de frumuseţea unui brad de Crăciun, a cărui instalaţie clipoceşte pe întuneric. Dar acestea sunt detalii la care nici nu visează. Cei mici visează, mai degrabă, la o baie funcţională, un frigider, şi, mai ales, un iluminat civilizat al încăperilor. 

“De patru ani de zile ne plimbăm pe la uşi. Am făcut sesizări peste sesizări. Am obosit de câte drumuri am făcut de la o instituţie la alta. La Electrica mi s-a spus că, în ceea ce-i priveşte, totul este în regulă şi că vor începe demersurile necesare. Cu toate acestea, noi încă nu avem curent. De apă şi canalizare, nici nu mai amintesc. Avem un generator care nu face faţă. Ni s-au stricat frigiderul, televizorul. Ne-am descurcat şi noi cum am putut. Am mai luat curent de la un vecin, dar plăteam foarte mult”, s-a plâns, pe bună dreptate, Pavel Marian, cel care a ajuns cu sesizările şi la redacţia noastră.

Ajunşi la faţa locului, am observat că oamenii, în ciuda lipsei celor mai elementare condiţii de trai, sunt extrem de muncitori şi curaţi. Dările le sunt plătite la timp, fiind de bună credinţă, însă, la schimb, primesc doar promisiuni.

Cealaltă familie ne-a întâmpinat cu aceeaşi înverşunare exprimată la adresa autorităţilor locale, pe care le blamează pentru situaţia în care se află.

“În 2013 ni s-au vândut loturi pentru casă de la Primărie. Am început în 2017 să construim şi nici în ziua de astăzi nu beneficiem de utilităţi. Avem autorizaţie de construcţie, emisă de Primăria Pechea, dar consider că modul în care a fost emisă este ilegal”, ne-a declarat Gheorghiţă Claudia.

Care este răspunsul primarului?

La polul opus, pe masa edilului, se află solicitarea scrisă înaintată de Primăria Pechea către Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice (SDDE) Galaţi, în data de 1 august 2019, pentru extinderea reţelei pe strada Răzoare. Conform declaraţiilor sale, au fost îndeplinite toate cerinţele în vedere demarării procedurii, singurul răspunzător de aducerea curentului la porţile oamenilor fiind, de acum încolo, doar societatea.

“Pentru extinderea respectivă, a trebuit să facem un Plan Urbanistic Zonal, pe care l-am început în data de 22.03.2018 şi l-am terminat în luna februarie a anului 2019. În 21.08.2019, am depus tot ce ni s-a cerut de la Electrica. Acum tot ceea ce depinde, depinde de Electrica. Procedura este în felul următor: noi facem lucrarea respectivă, după care intră în proprietatea Electrica şi Electrica o gestionează. Să nu credeţi că mie îmi pare bine că acele două case sunt fără curent electric în anul 2019.Terenul este în domeniu privat, trecut din 2010. Sunt doar două case construite pe terenurile respective. Sunt loturi de vânzare, iar terenul a fost evaluat la un preţ mai mic, în funcţie de zonă. Când au cumpărat terenul la un preţ mai mic, ei ştiau că nu au curent electric, că nu au canalizare, că nu au apă. Ştiau. Dar, se vor face. Eu am făcut ceea ce depinde de mine, vorbim pe hârtii. Nu-i pot obliga să mă creadă", a declarat primarul, Mihai Măncilă.

CITEȘTE ȘI: Pechea, o comună greu încercată de calamităţi (REPORTAJ)

Citit 1734 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Septembrie 2019 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.