Vineri, 5 ianuarie, în jurul orei 22.00, doi tineri din Brăila au ajuns cu maşina în Dunăre. În timpul unei plimbări pe faleza din Brăila, șoferul i-a încredințat maşina prietenului său, deşi ştia că acesta nu are permis de conducere.
În momentul unei manevre de mers cu spatele, tânărul fără permis a încurcat pedalele de frână şi accelerație, iar mașina scăpată de sub control a ajuns direct în apele Dunării. Cei doi tineri au reușit să sară din autovehicul la timp și s-au ales doar cu o sperietură.
Ambii tineri au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și încredințarea autoturismul unei persoane care nu deține permis.