A murit Mioara Roman, fosta soţie a primului premier al României post-revoluţionare, Petre Roman

A murit Mioara Roman, fosta soţie a primului premier al României post-revoluţionare, Petre Roman
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Mioara Roman, 83 de ani, s-a stins din viaţă, noaptea trecută, potrivit unor surse citate de Antena3, la un azil din apropierea Capitalei, unde se afla de anul trecut. Ea fusese internată acolo în urma mai multor probleme de sănătate şi a unor ani petrecuţi prin spitale şi centre de recuperare, potrivit presei centrale.  

„Drum lin în lumină mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povesteai aici. Tot ce sunt îți datorez. Mulțumesc mămica mea pentru tot. Te iubesc și te voi iubi mereu! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace,” este mesajul scrie de Oana Roman pe una dintre paginile sale de pe reţelele sociale. Vara trecută, Oana Roman a fost criticată pe rețelele sociale de internauți, care au acuzat-o că și-a abandonat mama la azil. Ea s-a apărat atunci spunând: "A stat cu mine în casă atât cât s-a putut, casă pe care am cumpărat-o special pentru ea ca să avem loc toți. Totul am făcut singură! Tot suportul pentru ea cu mutatul, boala, toate le-am dus și le duc singură, fără să crâcnesc și fără să mă plâng!".

Mioara Roman era jurnalist şi profesor de limbă şi civilizaţie arabă. Ea s-a despărţit de fostul premier Petre Roman, tatăl Oanei, în 2007, după mai bine de 30 de ani de căsnicie. Anterior, Mioara Roman a fost căsătorită cu Iosif Zilahy, de care a divorțat în 1968, după 12 ani de căsnicie. Din mariajul lor, a rezultat Catinca. 

 

Citit 1596 ori Ultima modificare Vineri, 23 Februarie 2024 11:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.