Partida UTA - Oţelul, contând pentru etapa a VI-a din play-out, a adus echipei gălăţene prima înfrângere din această fază a campionatului, una la un scor mult prea sever faţă de cursul jocului.
După un început echilibrat, fără ocazii notabile, Al. Pop a înscris la prima fază importantă a meciului, în min. 10, dar golul a fost anulat din cauza unei poziţii de ofsaid. Şase minute mai târziu, Teles a reluat cu capul pe lângă poartă, dintr-o poziţie excelentă. Prima ocazie arădeană a venit abia în minutul 20, iar meciul a continuat cu Oţelul mult mai prezentă în faţa porţii adverse (8-3 la ocazii de gol, conform statisticii). Dintre „oţelari”, Tănasă, Pop şi Malle au fost aproape de a înscrie, însă la pauză s-a intrat cu 0-0.
În debutul reprizei secunde, gazdele au schimbat doi jucători, dar meciul a curs în continuare în favoarea Oţelului. Din păcate, în minutul 62, Omondi a finalizat un contraatac rapid al gazdelor şi a deschis scorul, contrar cursului jocului. Gălăţenii au continuat să controleze partida, având la un moment dat o posesie de peste 70%, dar fără să-şi creeze ocazii importante. În replică, la un nou contraatac, Lukasen a punctat pentru 2-0, în minutul 78. Trei minute mai târziu, tot pe contră, Rareş Pop a marcat golul al treilea al gazdelor. La ultima fază a meciului, Cisotti a înscris golul de onoare al Oţelului, într-un meci dominat copios de gălăţeni şi pierdut în urma câtorva contraatacuri devastatoare.
Dorinel Munteanu a folosit la Arad următoarea formulă de echipă: Pap - Adăscăliţiei, Yabre, Cisse, Miguel Silva - Cisotti, Zivulici (80 Neagu), Teles (80 Rusevici) - Tănasă (64 Bodişteanu), Pop (64 Lameira), Malle (75 Rus).
În clasament, Oţelul a rămas cu 30 de puncte şi a coborât pe locul 2 în play-out, înainte de disputarea ultimului meci al rundei.
În etapa următoare, a 7-a din play-out, Oţelul va întâlni, pe teren propriu, formaţia FC Hermannstadt. Meciul este programat duminică, 28 aprilie, de la ora 13.30, pe Stadionul “Oţelul”.