Donaţi sânge! Un bebeluş trăieşte datorită unui OM

Donaţi sânge! Un bebeluş trăieşte datorită unui OM
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 * Jandarmii gălăţeni donează sânge pentru semenii lor *                 

„Uneori este nevoie urgentă de anumite grupe de sânge. De pildă, de curând l-am sunat pe un donator al nostru, care munceşte în construcţii. Un bebeluş avea nevoie de transfuzie cu AB4 negativ, o grupă foarte rară. Omul era sus, pe schele. L-am sunat, s-a învoit, a plecat imediat şi a donat sânge, iar viaţa bebeluşului a fost salvată”, spune doctor Camelia Stoichicescu, de la Centrul de Transfuzii Galaţi, în cadrul conferinţei de presă organizate ieri dimineaţă, la sediul Jandarmeriei Galaţi.

„Nu vom putea dona toţi într-o zi. Suntem prea mulţi”

Gălăţeni, jandarmii gălăţeni în parteneriat cu Transurb şi cu Centrul de Transfuzii Galaţi sunt în al treilea an de donare de sânge. „82 de jandarmi sunt deja înscrişi pe listele de donare – nici nu vor putea dona toţi într-o zi, pe 1 noiembrie, vor veni şi pe 2 şi zilele următoare”, spune căpitanul Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

În acest moment, afişe de popularizare a campaniei Jandarmeriei apar pe toate chioşcurile de bilete din oraş, cva şi pe toate mijloacele de transport în comun.

Donarea din timpul campaniei propriu-zise se va desfăşura la Centrul de Transfuzii, începând cu data de 1 noiembrie, dar, foarte important de reţinut, până în ora 12 ziua: „După ora 12, organismul trebuie hrănit şi nu se mai face recoltare. O femeie poate dona de trei ori pe ani, iar un bărbat – de cinci ori. De fiecare dată se donează o cantitate de 450 de mililitri de sânge. Nu putem folosi o unitate de sânge, chiar dacă ea este bună, adică analizele ei sunt bune, dacă respectivul donator nu revine a doua oară, în cadrul aceluiaşi an".

Sângele nu poate fi înlocuit

"Donarea de sânge este esenţială pentru salvarea vieţii semenilor noştri, sunt intervenţii care necesită şi 100 de unităţi de sânge odată. Ultima oară am deservit cu sânge două spitale din Bucureşti. De reţinut este faptul că SÂNGELE NU POATE FI ÎNLOCUIT DE NIMIC ALTCEVA”.

Recompense pentru donatori? Avem şi aşa ceva, spun cei de la Centrul de Transfuzii: „O zi liberă – cea în care se face donarea, compensarea a 50 la sută din costul transportului cu mijloacele de transport în comun şi şapte tichete a câte nouă lei fiecare. Nu este o plată, este o recompensă”.

Vrei să salvezi O VIAŢĂ?

Condiţiile pentru a putea dona sânge? „Să aveţi între 18 şi 60 de ani, să fiţi sănătos şi să aveţi peste 50 de kilograme”, explică reprezentanţii Centrului de Transfuzii. Pe Jandarmi îi vedem permanent în slujba noastră, a cetăţenilor. Iată însă că oamenii legii se gândesc şi la cei din spitale. Apărătorii noştri în uniforme bleumarin vor fi pe 1 şi 2 noiembrie la Centrul de Transfuzii, donând sânge pentru viaţă. Am putea fi noi, familiile noastre, prietenii noştri cei care avem nevoie de sacrificiul lor. U unde vei fi la începutul lui noiembrie?

 

 

 

Citit 1234 ori Ultima modificare Vineri, 21 Octombrie 2011 20:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.