Incendiu violent la Priponeşti din cauza unei ţigări aprinse

Incendiu violent la Priponeşti din cauza unei ţigări aprinse
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O gospodărie din comuna gălăţeană Priponeşti a fost la un pas să se transforme în scrum din cauza unui chiştoc de ţigară aruncat la voia întâmplării. S-a întâmplat pe o proprietate aparţinând lui Mircea Apostol, circa 200 de metri pătraţi de vegetaţie uscată arzând ca o torţă care le-a dat mult de furcă pompierilor. "Pompierii de la Tecuci au fost solicitaţi să intervină la un incendiu care se manifesta cu violenţă pe un teren cu vegetaţie uscată şi unde exista pericolul ca flăcările să se extindă şi la locuinţă. Operaţiunea de lichidare a incendiului a durat aproape o oră, pompierii reuşind să limiteze efectele focului", precizează cpt. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

În urma cercetărilor cauzelor care au determinat incendiul de la Priponeşti, pompierii au ajuns la concluzia că mobilul care a dus la producerea evenimentului a fost o ţigară aprinsă aruncată la întâmplare. Aceasta cauză este de altfel una comună incendiilor de vegetaţie uscată. Pompierii atrag atenţia că mai ales în perioada secetoasă, dar şi a lucrărilor de toamnă, pericolul izbucnirii unor asemenea incendii este tot mai mare şi recomandă prudenţă în utilizarea potenţialelor surse de foc.

Citit 1878 ori Ultima modificare Duminică, 02 Septembrie 2012 18:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.