Poliţiştii nu scapă nicio greşeală. Ce li se pregăteşte în continuare gălăţenilor

Poliţiştii nu scapă nicio greşeală. Ce li se pregăteşte în continuare gălăţenilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii gălăţeni din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, poliţie transporturi, operaţiuni speciale, criminalitate organizată, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase acţionează, în perioada 16-19 iulie, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor ilegale, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legii.

În prima zi a acţiunii, la nivelul judeţului Galaţi, au acţionat peste 240 de poliţişti, care au constatat 33 de infracţiuni, din care 26 în flagrant. În urma acestor constatări, 57 de persoane s-au ales cu dosar de cercetare penală, faţă de două dintre ele magistraţii dispunând măsura arestării preventive.

"Pe parcursul derulării acţiunii, poliţiştii au aplicat 380 de sancţiuni contravenţionale, 24 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 25 pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 313 pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier", ne-a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

De asemenea, poliţiştii au efectuat 37 de filtre, au reţinut 28 de permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare.

După prima zi a acţiunii, valoarea amenzilor aplicate se ridică la 73.758 lei, iar cea a bunurilor confiscate la 14.552 lei.

Citeşte şi: Poliţiştii gălăţeni, cu ochii pe comercianţi: Evaziune fiscală la o firmă de taxi

Citit 2788 ori Ultima modificare Vineri, 18 Iulie 2014 11:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.