Începând de săptămâna trecută, noul director al Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Galaţi a devenit, în mod oficial, Cezar Cristian.
Cezar Cristian lucrează în cadrul Electrica Galaţi din anul 1980, când a debutat ca inginer energetician în cadrul departamentului PRAM. În anul 1990 a ocupat postul de şef Secţie Înaltă Tensiune 110kV - 400kV, iar începând cu anul 1998 a devenit şeful Centrului de Exploatare 110kV. Din 2004, Cezar Cristian şi-a continuat cariera profesională în funcţia de inginer-şef în cadrul Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Galaţi. Pentru o scurtă perioadă de timp a ocupat, interimar, postul de director al societăţii.