Arbitrul Aurelian Bogaciu va fi pus în libertate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Curtea de Apel Piteşti a respins, joi, recursul procurorilor DNA împotriva deciziei magistraţilor Tribunalului Argeş, de neprelungire a mandatului de arestare a arbitrului Aurelian Bogaciu, şi astfel acesta va fi pus în libertate, informează corespondentul NewsIn.

Aurelian Bogaciu a fost adus, joi dimineaţa, la Curtea de Apel Piteşti cu duba de la arestul IPJ Argeş.

"S-a respins recursul declarat de DNA Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva încheierii. S-a casat, în parte, încheierea atacată numai în ceea ce priveşte obligaţiile instituite în sarcina inculpatului. Instituie în sarcina inculpatului şi următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de poliţie care e desemnat cu supravegherea, organul judiciar care a dispus măsura conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, şi a doua să nu deţină, să nu foloseacă şi să nu poarte nicio categorie de armă. Instituie în sarcina inculpatului de a nu se deplasa la sediile cluburilor sportive, la FRF şi CCA. Casarea în parte a încheierii a avut ca efect doar stabilirea unor obligaţii suplimentare", a declarat Cristian Gălăţeanu, consilier relaţii cu presa Curtea de Apel Piteşti.

Tribunalul Argeş a respins, marţi, 12 mai, propunerea procurorilor anticorupţie de prelungire a măsurii arestării preventive şi au dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura nepărăsirii localităţii de domiciliu în cazul arbitrului Aurelian Bogaciu.

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs de procurori.

Tribunalul Argeş a avut, joi, termen de soluţionare a cererii de eliberare pe cauţiune a arbitrului Aurelian Bogaciu.

Potrivit judecătoarei Aneta Duţă, purtător de cuvînt Tribunalul Argeş, magistraţii au fixat cauţiunea la 10.000 lei şi au acordat termen pentru luni, 18 mai, pentru ca prin apărătorul său să depună chitanţa privind plata cauţiunii pînă la termenul stabilit.

Aurelian Bogaciu a fost arestat preventiv în noaptea de 29 spre 30 aprilie, de DNA Piteşti, pentru luare de mită, în scandalul de corupţie din arbitraj, fiind acuzat că a primit o sumă de bani şi că a acceptat cazarea gratuită la hotel, în schimbul unui ajutor pe care urma să-l dea echipei de fotbal FC Argeş. Mandatul de arestare al lui Bogaciu ar fi expirat la 29 mai.

Citit 807 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.