Se strânge laţul: Bunea Stancu, declarat INCOMPATIBIL de ANI

Se strânge laţul: Bunea Stancu, declarat INCOMPATIBIL de ANI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

• preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean a fost găsit vinovat de încălcarea regimului conflictului de interese în materie administrativă, în dosarul "Sportul" • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, ieri, în dosarele ANI ale lui Stancu, iar sentinţa e definitivă • Gheorghe Bunea Stancu este acuzat acum că se afla în conflict de interese în momentul în care a atribuit firmei Concivia banii CJ-ului în dosarul "Sportul" • procedura: Stancu va fi urmărit penal pentru faptele sesizate de ANI şi va răspunde pentru "distribuirea" cu direcţie a banilor publici

Gheorghe Bunea Stancu intră pe deplin în furcile caudine ale Justiţiei, pentru fapte de corupţie, asta după ce, marţi seară, Instanţa Supremă l-a găsit vinovat că a încălcat regimul privind conflictul de interese în materie administrativă. Vizate sunt aici două contracte de asociere ale CJ-ului cu două cluburi sportive controlate de firma la care Stancu este acţionar majoritar, Concivia, prin intermediul pachetului acţionarial deţinut la Bursagrirom.

De fapt, instanţa a respins de acestă dată cererea lui Stancu de a fi anulat actul administrativ încheiat de ANI pe numele său privind starea de incompatibilitate, ceea ce înseamnă că pentru Stancu abia acum începe judecata de fond.

Reamintim că Stancu a contestat pe 14 februarie, la Curtea de Apel Bucureşti, raportul inspectorilor de integritate, iar de atunci dosarele care vizau asocierile din sport au rămas în aer.

"Instanţa supremă a menţinut decizia din 14 februarie a Curţii de Apel Bucureşti, care a hotărât respingerea cererii lui Stancu. Mai exact, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean contestase în instanţă raportul inspectorilor de integritate", consemnează presa centrală, care arată că decizia este definitivă.

Raportul ANI, din nou pe tapet

Prin sentinţa de ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a hotărât că Gheorghe Bunea Stancu este vinovat de "încălcarea regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, motiv pentru care nu a anulat raportul ANI, întocmit în cazul său, în urmă cu doi ani". În acest caz, surse din rândul justiţiarilor confirmă faptul că "abia de acum Stancu va intra pe mâna legiştilor, iar faptele sesizate de ANI, acelea de corupţie, vor putea fi capete de acuzare penală pentru anchetarea preşedintelui suspendat al CJ".

Reamintim că pe 31 august 2012, ANI anunţa că Stancu se afla în stare de incompatibilitate, că a încălcat actele normative ce reglementează conflictul de interese în materie administrativă.

De altfel, faptele sesizate de ANI sunt "la indigo" cu acelea pe care le-a reclamat şi DNA când a cerut încarcerarea lui Stancu: fapte de corupţie.

Astfel, în calitate de preşedinte al CJ, "Bunea Stancu a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive, cât şi hotărârile CJ, şi a semnat contractele de asociere între instituţie cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociaţia Sportivă Handbal Club "Dunărea", în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei", informa Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI).

Întreg articolul poate fi citit în "Obiectiv Vocea Brăilei", accesând acest link: http://www.obiectivbr.ro/stancu-afara-din-cj_id99109

 

Citit 1077 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Noiembrie 2014 11:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.