UPDATE/ VREME REA: COD GALBEN DE VÂNT, PLOAIE şi INUNDAŢII la Galaţi

UPDATE/ VREME REA: COD GALBEN DE VÂNT, PLOAIE şi INUNDAŢII la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE/ Miercuri seară, prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, le-a cerut membrilor Comandamentului Judeţean de Iarnă atenţie sporită în special pentru afluenţii râurilor Siret şi Bârlad, precizând că nu trebuie „să neglijăm zonele în care am avut inundaţii”, precum şi pentru râul Prut.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut aceste recomandări după videoconferinţa Comandamentului Central de Iarnă cu prefecţii, pe tema atenţionărilor hidrometeorologice de cod galben de ploi abundente, vânt, lapoviţă şi ninsoare. (Corina Dobre)


UPDATE/ Mai multe râuri din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Galaţi vor fi, în intervalul joi, ora 6.00 - vineri, ora 18.00, sub cod galben de inundaţii, conform unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Atenţionarea vizează râurile din bazinele hidrografice Jijia (bazin superior şi mijlociu) şi afluenţii săi (judeţele Botoşani şi Iaşi), Bahlui superior (judeţele Botoşani şi Iaşi), afluenţii mici ai Prutului din judeţele Vaslui şi Galaţi, Bârlad superior şi afluenţii săi (judeţele Bacău, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi afluenţii mici ai Siretului inferior (judeţul Galaţi).

Potrivit INHGA, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se pot produce creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate.


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două atenţionări cod galben de ploi, ninsori şi intensificări ale vântului, valabile de miercuri de la ora 18,00 până vineri la ora 12,00. Va ploua, în unele zone vor fi lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va atinge la rafală viteze de peste 55 de kilometri pe oră.

La Galaţi, de miercuri de la ora 18,00, până joi la ora 06,00 va ploua, cantităţile de apă depăşind local 25 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp. Având în vedere că pe timpul nopţii temperatura ar putea coborî până aproape de zero grade, precipitaţiile ar putea fi mixte.

Joi, cerul va fi acoperit pe tot parcursul zilei, cu ceva ploi slabe cantitativ. Presiunea atmosferică va atinge nivelul de 758 mm coloană de mercur, în timp ce umiditatea va fi de 90 la sută.

De joi şi până vineri la ora 12,00, va ploua în continuare, dar mai slab cantitativ, în timp ce vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze ce vor atinge peste 55 km/h în rafală. 

Citit 1712 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Noiembrie 2014 18:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.