Pregătiri pentru vacanţă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Religia în închisorile argentiniene: Parohia ortodoxa română «Sfântul Apostol Andrei» din Buenos Aires Argentina, prin parohul sau, Pr. Iconom Stravrofor Vasile - Ioan Tivadar, a asigurat duminica trecută, după oficierea Sf. Liturghii, asistenţa religioasă şi morală celor circa 30 de detinuţi români aflaţi în Penitenciarul Buenos Aires.

* „La Scuola in Festa” din Roma: În perioada 26 - 30 mai 2009 se desfăşoară la Roma, în Parcul „Nicola Calipari" din Piazza Vittorio, prima ediţie a evenimentului „La Scuola in Festa" (Şcoala în sărbătoare) cu titlul „La mia città si chiama Roma" (Oraşul meu se numeşte Roma), la care participă şi Ambasada României la Roma.

* Copiii români din străinătate: Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, organizează la Eforie Sud un program de tabere la care sunt invitaţi copii şi tineri etnici români din afara graniţelor, a informat Ambasada României la Londra.

* “Coslada Juega en Verano”: Consiliera pentru educaţie şi noi tehnologii din cadrul Primăriei Coslada, Pilar Mondéjar, a prezentat programul "Coslada Juega en Verano", un serviciu de deschidere a unităţilor educative în timpul verii, de care, anul acesta, vor beneficia 2.640 copii în lunile iunie, iulie, august şi septembrie.

* Spectacol la Toronto: Clubul Studenţilor Români de la University of Toronto invită copiii româno-canadieni la "O Noapte de Vară", un spectacol de varietăţi care va avea loc pe data de 7 Junie, la Victoria Chapel, din Toronto, Canada. Printre invitaţi se află şi Antonia de Wolfe, Catrinel Tudor, Dan Petrescu, Nashpa Sound şi Teatrul Tudor Muşatescu.

Citit 674 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.