Gălăţenii primesc CĂLDURĂ pe DATORIE

Gălăţenii primesc CĂLDURĂ pe DATORIE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cifrele seci arată că gălăţenii pot spera din ce în ce mai puţin la un sistem de termoficare funcţional


Pe data de 8 ianuarie, adică joi, vom afla dacă Apaterm va furniza în continuare apă caldă şi căldură gălăţenilor, sau dacă acest serviciu va fi preluat de o nouă societate. Bineînţeles, există şi varianta, deloc de neglijat, ca aceste servicii să fie sistate, cel puţin pentru o perioadă, până în momentul în care autorităţile vor găsi o soluţie pentru finanţarea sa. Până atunci însă, gălăţenii, cu mic cu mare, exceptându-i pe cei ale căror reţele sunt pur şi simplu distruse, beneficiază atât de căldură, cât şi de apă caldă.

Scurtă analiză asupra situaţiei actuale

Potrivit ultimelor date făcute publice de Apaterm, date ce vizează analizarea datoriilor acumulate de populaţie în ultimele 11 luni ale anului proaspăt încheiat, Galaţiul nu ar avea practic nicio şansă de a se redresa.

Datoria populaţiei faţă de Apaterm se ridica în luna noiembrie a anului trecut la suma de 67.520.531 lei, la care se adaugă penalităţi în valoare de 80.768.202 lei. Analizând pe ani, constatăm că în 2013 erau 62 de asociaţii cu debite sub 999 lei. Însumat, aveau un debit de 29.310 lei, adică 0,00001 la sută din total şi penalităţi de 258.841 lei, adică 0,29 de procente din totalul penalităţilor gălăţenilor. La sfârşitul anului 2014, mai erau 32 de asociaţii cu debite sub 999 lei. În 2013 erau 49 de asociaţii cu debite între 1.000 de lei şi 4.999 lei. Împreună, aveau un debit de 1.255.576 lei. În 2014 mai erau 43 de asociaţii cu debite între 1.000 de lei şi 4.999 lei. La un loc, acestea aveau un debit de 136.250 lei, adică 0,20 la sută din totalul debitelor şi penalităţi de 520.276 lei, adică 0,64 de procente din totalul penalităţilor.

Cifrele îngrijorătoare vin însă de-abia de acum încolo. În 2014 erau 46 de asociaţii cu debite între 5.000 de lei şi 9.999 lei. Însumat, acestea au un debit de 345.089 lei şi penalităţi de 1.187.100 lei. Tot în 2014, erau 150 de asociaţii cu debite între 10.000 de lei şi 49.999 lei. Însumat, aveau un debit de 4.296.795 lei şi penalităţi de 7.214.347 lei! De asemenea, tot anul trecut, 92 de asociaţii de proprietari aveau debite între 50.000 de lei şi 99.999 lei. Împreună, aveau un debit de 6.666.521 lei şi penalităţi de 8.664.015 lei. Interesant este de asemenea faptul că în 2014 erau 149 de asociaţii cu debite între 100.000 de lei şi 499.999 lei.

Laolaltă, aveau un debit de 34.493.589 lei, adică 51,08 procente din total debitelor adunate de gălăţeni şi penalităţi de 41.621.437 lei, adică 51,53 la sută din totalul penalităţilor. La sfârşitul anului trecut, 14 asociaţii înregistrau debite între 500.000 de lei şi 999.999 lei. În total, aveau un debit de 10.226.269 lei şi penalităţi de 10.686.403 lei. Tot potrivit aceleiaşi statistici, şapte asociaţii aveau debite între 1 şi 2 milioane de lei. Însumat, au debit de 9.584.774 lei şi penalităţi de 7.732.660 lei. "O singură asociaţie avea, în noiembrie 2013, debit de peste 2.000.000 de lei. Este vorba despre asociaţia 371 Olt, din Micro 17.

Mai exact, în noiembrie 2013, Asociaţia de Proprietari 371 Olt avea un debit de 2.068.250 lei [2,91 la sută din total debite la dată] şi penalităţi de 892.347 lei [ adică 1 la sută din total penalităţi la dată]. Acum, debitul Asociaţiei de Proprietari 371 Olt a ajuns la 2.219.270 lei [3.28 la sută din total debite] şi penalităţi de 977.261 lei. Această asociaţie are 2,15 la sută din totalul datoriei pe întreg oraşul. Pentru comparaţie, suma datorată de această asociaţie acoperă facturile pe tot oraşul pe lunile iunie şi iulie 2014 plus consumul pe prima săptămână din luna august", susţine departamentul de comunicare al Apaterm.

De asemenea, Apaterm avea de plătit la rândul său, către Electrocentrale, peste 12 milioane de lei, doar din datoria curentă.

Citeşte şi: Câţi BANI s-au dat în 2014 pentru CĂLDURĂ în Galaţi: 428 de lei pentru fiecare APARTAMENT BRANŞAT

Citit 2695 ori Ultima modificare Duminică, 04 Ianuarie 2015 19:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.