Cu noaptea-n cap, la TAXE ŞI IMPOZITE/ Gălăţenii au STAT LA COADĂ pentru a da BANI (VIDEO)
Foto: Foto: Anca Melinte

Cu noaptea-n cap, la TAXE ŞI IMPOZITE/ Gălăţenii au STAT LA COADĂ pentru a da BANI (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La fel ca anul trecut, primul gălăţean care s-a aşezat la ora 5,00 la uşa Direcţiei de Fiscalitate a fost Dan Rapotan, în vârstă de 80 de ani * În spatele lui, zeci de gălăţeni de diferite vârste au făcut coadă pentru a-şi plăti birurile


Sprijinit în baston, dar cu umerii drepţi şi cuşma brumărie pe frunte, stă pe prima treaptă a scărilor Direcţiei de Fiscalitate de la Romarta. E ora 7,45, uşa se va deschide pentru public abia la ora 8,30, dar asta nu-l descumpăneşte. Îl recunosc! E acelaşi gălăţean care s-a aşezat primul la coadă şi anul trecut, ca să-şi plătească impozitele şi taxele locale. La trei paşi în spatele lui, se înşiră, cu respect, zeci de gălăţeni, dar mai puţini, parcă, decât anul trecut. Toţi s-au trezit tot cu noaptea-n cap, pentru a lua cu asalt Direcţia de Impozite. Cu toţii ştiu că pot plăti până pe 31 martie şi beneficiază de aceeaşi reducere a taxelor cu zece la sută, valabilă astăzi, dar asta nu-i face să plece de la coadă ca să vină în altă zi, ori măcar la altă oră. Nu sunt doar pensionari dornici să plătească taxele, ci şi tineri.

Campion cu repetiţie

„Am fost primul! De câţiva ani sunt tot primul la rând! La 5 fix eram aici. M-am trezit, stau aproape, lângă Biserica "Sfântul Spiridon" şi am venit. După mine a mai venit un băiat şi pe urmă au început, câte unul, câte unul! Câţi ani am? Am depăşit 80, dar îi ţin ascunşi!”, glumeşte domnul Dan Rapotan. Eu simt deja frigul, dânsul, care stă de două ore şi 45 de minute, nu.

„Eu sunt al doilea. Am nevoie de un certificat fiscal că mâine semnez actele de vânzare-cumpărare. Nu vând nimic, trec apartamentul de pe un nume pe altul. La 5,30 am ajuns că la ora 5,00 am plecat de acasă”, ne spune Costel, un tânăr.

Valentin, în vârstă de 30 de ani, estimează că e printre primii 15-20 la coadă: „Astă-vară, am venit la ora 6,00 şi eram al 60-lea. Mulţi veniseră de la ora 3,00! Încă e frumoasă vremea, dacă era ger nu cred că veneam. Până în martie este timp să plătim, doar să fim sănătoşi”.

La capătul cozii găsim o gălăţeancă venită doar de câteva minute. Faptul că în faţa ei sunt câteva zeci de persoane şi va trebui să aştepte nu o sperie. Ne spune dintr-o suflare cât de suferindă este - reţin că doar inima îi este sănătoasă - înşiră intervenţiile chirurgicale, analizele şi recunoaşte că acum e răcită şi abia vorbeşte din cauza gâtului inflamat, deci n-ar avea voie să stea în frig. Dar o face.

„Lăsaţi oamenii în pace şi filmaţi pisica aceea care e moartă de foame”, insistă o cetăţeancă de etnie romă ieşită din rând. Pisica o fi şi ea la coadă?

"Suntem pregătiţi cu tot ce trebuie"

În sediul Direcţiei se fac ultimele pregătiri pentru a începe colectarea obligaţiilor fiscale. Funcţionarele s-au aşezat la ghişee, au pornit calculatoarele. Prin geamurile mari se zăresc oamenii care aşteaptă la coadă. „De astăzi, încasăm impozitele şi taxele locale. În prima şi în a doua zi, este aglomeraţie. Probabil că mulţi vin ca să plătească şi să scape de o grijă, alţii vin pentru că mai au anumite declaraţii de înregistrat la mijloace de transport, de luat certificate pentru tranzacţii, mai sunt şi cei care vin să vadă cât au de plată. Până la primul termen de plată este suficient timp să-şi plătească impozitele ca să beneficieze de bonificaţia de zece la sută la clădiri, terenuri şi la mijloace de transport. Programul nostru este până la 16,30, la acea oră se închide uşa, dar dacă sala este plină nu pleacă nimeni acasă până nu rezolvăm ultima persoană. Suntem pregătiţi cu tot ce trebuie pentru a face faţă”, ne spune şefa Direcţiei de Fiscalitate, Elena Lovin.

Pe locuri, fiţi gata, "Ieşi afară!"

E 8,20, iar agenţii de pază, patru la număr, sunt pe poziţii, gata să dea startul plăţii impozitelor. Când şi când, uşa se deschide, câte o persoană cere voie să meargă în audienţa la care este aşteptată şi i se permite intrarea. Spiritele se încing, însă, când o femeie se roagă să fie lăsată să intre pentru a vedea ce acte îi trebuie pentru o anume formalitate. Agenţii îi dau voie, mulţimea, însă, nu! Pe uşă se repede o gălăţeancă nervoasă, aflată între primii la coadă, şi ţipă cât poate: „Ieşi afară! Ieşi acum! Stai la coadă!”. Agenţii încearcă să calmeze situaţia, iar femeia se grăbeşte să iasă.

Elena Lovin ia măsuri pe loc şi le cere colegilor să înceapă activitatea cu publicul. E 8,25.

Un agent stă lângă aparatul care eliberează bonuri de ordine şi îi explică fiecăruia ce are de făcut. Oamenii încep să fie strigaţi la ghişee, după numărul bonului de ordine. Culmea, campionul matinal, Dan Rapotan, n-a fost atent, şi-a pierdut rândul, iar acum umblă nedumerit de la un ghişeu la altul.

Între timp, sala s-a aglomerat, iar mulţimea care aştepta afară s-a împuţinat. A început prima zi de colectare a taxelor şi a impozitelor locale.

Citeşte şi: BUGETUL Galaţiului, supus dezbaterii publice/ Ce vrea să facă Primăria cu BANII NOŞTRI în 2015

Citit 2370 ori Ultima modificare Luni, 12 Ianuarie 2015 15:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.