PROGNOZA METEO/ De marţi, vremea SE RĂCEŞTE

PROGNOZA METEO/ De marţi, vremea SE RĂCEŞTE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De Paşte ne-am bucurat de soare şi temperaturi foarte ridicate, însă de marţi lucrurile se schimbă.

Deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară, mai ales în nordul şi centrul ţării, vremea se va menţine caldă pentru această dată în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei, când local în nordul şi centrul ţării şi cu totul izolat în rest vor fi averse şi descărcări electrice. 

În cursul nopţii de luni spre marţi se vor semnala precipitaţii la munte, unde vor fi ploi, iar la altitudini mari şi lapoviţă sau ninsoare, iar în restul teritoriului va ploua local, la început în vest, centru şi nord, iar spre sfârşitul intervalului şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană şi în regiunile intracarpatice, dar trecător şi în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în depresiuni şi în Delta Dunării şi 23-24 de grade în sudul teritoriului, iar cele minime se vor încadra, în general, între 2 şi 10 grade.

La Galaţi

Ziua de marţi va fi ceva mai rece ca precedentele. Cerul va fi variabil pe tot parcursul zilei, cu şanse slabe de precipitaţii, în timp ce vântul va sufla moderat, atingând o viteză maximă de 20 de kilometri pe oră. Temperatura maximă a zilei va fi de 15 grade Celsius, iar minima pe timpul nopţii va coborî până la valoarea de 5 grade Celsius.

Citit 1647 ori Ultima modificare Luni, 13 Aprilie 2015 14:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.