Locatarii din cartierul Siderurgiştilor Vest şi-au improvizat propriile garaje, care arată ca nişte cotineţe devenite deseori focare de infecţie deranjante atât pentru oamenii din zonă, cât şi pentru trecători.
Acestea sunt utilizate aparent pe post de garaje, dar cel mai adesea pentru total altceva decât pentru a-şi ţine maşinile, au menţionat vecinii nemulţumiţi.
„Ca urmare a sesizării venite de la cetăţenii din zona respectivă, Primăria municipiului Galaţi va solicita Poliţiei Locale să îi identifice pe deţinătorii respectivelor construcţii. În paralel, Primăria va verifica legalitatea construcţiilor, dar şi regimul juridic al terenului pe care acestea au fost ridicate. În funcţie de rezultatele verificărilor, se vor lua măsurile legale ce se impun, care pot merge până la desfiinţarea respectivelor construcţii”, ne-a declarat Emanuela Turcu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei.