Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, 91,1 la sută dintre cererile de înscriere în clasa pregătitoare, depuse în prima etapă, la nivel naţional, au fost admise. Motivul pentru care sunt cereri respinse este lipsa de locuri la şcolile dorite, altele decât cele din circumscripţie, iar părinţii/ tutorii legali nu au bifat opţiunea de revenire la şcoala arondată iniţial.
Totodată, într-un comunicat al ministerului se mai precizează că, începând de miercurii, 30 martie, până vineri, 8 aprilie, are loc a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare.
Rezultatele finale vor fi afişate în data de 15 aprilie, iar în perioada 19-22 aprilie, inspectoratele judeţene vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după a doua etapă de înscriere.