Interviu realizat de Ion Zimbru (partea I)
Ion Zimbru: Poete Simón Ajarescu, credem că scrii să exprimi nedumerirea şi mirarea dincolo şi dincoace de Dumnezeu... Nuanţează!
Simón Ajarescu: Credinţa voastră, dragi colegi, vibrează la cronotopii logicii lui Stefane Lupasco, savantul francez de origine română, pe care poeţii din baruri îl ignoră, dar electroniştii de toate speţele îl aprofundează! Teza, antiteza şi sinteza au devenit fluide, feerice în timpul nostru... Îmi place să cred că nedumerirea şi mirarea sunt a patra stare de agregare a Universului. Dumnezeu se simte bine în colosala nebuloasă a energiilor... Dincolo de Bine şi de Rău (Nietzsche!) şi Dincoace de Bine şi de Rău, poezia poate să nască monştri şi teamă mi-e că ei vor fi clonaţi! Situarea Întru Divin este cel mai sigur punct geometric ivit din încrucişarea de fulgere dintre Alfa şi Omega! Un spaţiu de securizare al bietei fiinţe umane... Cunoaşterea prin Dez-Amăgire - un concept ajarescian! - temperează avântul negativ şi vibraţia întunecată, deşi acestea justifică adesea lirica profundă. A nuanţa nu înseamnă aici a slăbi timbrul culorilor existenţiale, ci a-l întări la modul spiritual, nu? Sper că nu vă răspund într-o Sahară în care exultă siliciul cu şacali, ci într-o Oază epistemologică, de un verde longevin în mirajul generalizat... Dincolo acasă, dincoace acasă, în Dumnezeu Acasă! Mutat la bloc în iulie 1998, am scris "Casa Mea, Biserica Mea"... Sertarul s-a cam burduşit!
Ion Avram şi Ion Zimbru: Dacă frumuseţea textelor tale este înaltă, vorbeşte-ne despre "susnicia" poeziei în spaţiul nedefinit.
Simón Ajarescu: "Înaltă" e un truism, un poncif, un eufemism? Susnicia - îmi place că faceţi apel discret la modurile mele exprimative, care-l calcă pe nervii cam lombrozieni pe concetăţeanul Viorel Dinescu, ha! ha! El nu vede mai departe de troaca fondului principal de cuvinte, ca de altminteri şi Corneliu Antoniu, cel ce-mi bârfeşte pe Domnească volumul "Eminescu versus Eminescu"... non stop!, în loc să-i facă o cronică literară în "Antares"... Într-adevăr, a ne învârti precum dervişii poetului sublim Rumi - sper să nu se întoarcă pe partea cealaltă în mormântul său asiatic din pricina unui european ca mine! - în spaţiul nedefinit, în fond inefabil, al poeziei, rămâne o aventură care produce mult succinat în sângele cosmonauţilor din barocameră când sunt antrenaţi şi testaţi în vederea bravurii lor cosmice!, aşijderea şi-n tumultul de globule roşii ale poeţilor dintotdeauna, ameţiţi bine de mişcarea de rotaţie a planetelor! stelelor! galaxiilor EU-lui proprietate personală şi inviolabilă! Susnicia e o cauză uneori pierdută, alteori câştigată a căţărătorilor şi şerpaşilor ce-şi zdrelesc tălpile goale şi palmele nude pe Scara lui Iacob şi pe modulii marilor ziggurate interioare! Dacă şi cu Parcă sunt capetele Infinitului, de care Ion Vinea se descărca pur şi simplu ca de un balast în versurile sale... Din când în când apar tot felul de idiosincrazii lingvistice: nu trebuie luate în serios decât cu titlu de control! Eu folosesc infinitul dintre dacă al vostru şi parcă al meu drept un miraculos bandaj la rănile mai greu de pus în ecuaţie taumaturgică ale celor şapte corpuri subtile, zestre de duh şi har a trupului!
