- Interviu realizat de Ion Zimbru (partea a II-a)
Ion Zimbru: După cum ne amintim, Iisus, răstignit, i-a spus lui Ioan: "Fiule, iată mama ta, pentru veşnicie!" Comentează, poete!
Simón Ajarescu: Iisus, dragostea mea transcedentală, ca şi Eminescu, a cunoscut, ca experienţă-limită a Nemărginirii Mistice, trei infernuri: al Batjocurii multibunde, al Crucii multibunde şi-al Mormântului multibund. Ioan, după umila mea părere, cel mai mare iisusolog, cel mai fierbinte iisusofor, cel mai devotat iisusodul al Omenirii căzute la picioarele Înviatului şi Înălţatului, într-o genuflexiune de miriapod - se poate spune! - a primit aramaica adresare a lui Crist ca pe o lovitură de buzdugan atomic în cap. Şocul acesta l-a trezit la uluitoarea sa inspiraţie eschatologică din Patmos pentru Evanghelie (cea mai sofianică printre evanghelii - apocrife sau nu!) şi pentru Apokalipsă - operă de un profetism iluminat şi iniţiatic în cea mai superbă măsură!, care depăşeşte de foarte departe cele mai valoroase vocaţii poetice de pe Pământ. Înlăcrimata terestră şi cerească, măreaţa Mamă a Lumii, născătoare de Increat, gân-di-ţi-vă!, a găsit ulterior - atâta ulterioritate câtă conţine o instantaneitate - a găsit în acest fiu al iubirii cristice un sprijin istoric, dar bine ferecat ca fenomen diferenţiat pe circumstanţe şi pe meandre temporale, într-o Cutie a Pandorei (una Specială şi Singulară!) care poate nu va fi deschisă niciodată, mantra necesară „tip Sesam” nu s-a descoperit încă! Pentru ignoranți, ar conta, pentru dioptriile aleatorii ale vizionarilor, nu contează… Disperarea umană a lui Iisus se detaşa astfel, de disperarea Sa Divină. Mesajul primit de Ioan Teologul în Momentul Răstignirii se pare că n-a avut martori pe măsură, dar a supravieţuit peste două mii de anişori datorită în exclusivitate universului akashic în substanţa căruia ne scăldăm toţi, mai mult sau mai puţin fiecare. El Greco este singurul pictor genial, după Michelangelo Buonarotti, care zugrăvindu-l cu penel mântuitor pe Însuşi Dumnezeu-Tatăl - care ca Deus Ignotus n-are iconografie! - (magnanimă temeritate artistică!), îl aşează pe Hristos în Poala de Opal a Dumnezeirii, într-o Pieta (vezi şi Rilke!), într-o Pieta Extraordinară, între braţele pleromice (plenitudinare!!), Pantocratorul şi Omnipotentul plângându-şi, în Cercul vast al Omenirii, condiţia supernală de Îndurerat Tautologic! În după-amiaza când a auzit „Iată mama ta, fiule!”, Ioan a preluat toată bateria de epifanie şi transfigurare instantanee, iar Maica Mirifică a Domnului a devenit făptura mijlocitoare a celei de-a doua nativităţi în proiecţie cristofanică şi cristosofică. Dumnezeul Tuturor Lucrurilor a oblăduit-o pe Maria-Miriameea din Nazareth, cu o nouă Identitate, care îi va uimi în veci de veci pe teo-hermenenţi, pe teo-exegeţi! Cu acest prilej, înainte de Paşte cu aproape două luni, vă mărturisesc faptul că mă preocupă trei arhipoeme: „Marele Increat (sau criteriul Divinităţii)”, „Placenta lui Crist (sau criteriul Graalului)” şi „Înlăcrimata (sau criteriul Maicii Domnului)”. Anul trecut am avut norocul unei documentări care mi-a transcens informaţia din domeniul religios, fixaţie a mea mai veche! M-aţi nimerit în Accent - aşa numesc eu potrivirile de habaruri şi chiar de zadaruri, spre spaima cunoşticaştrilor mei…
