- Interviu realizat de Ion Zimbru (ultima parte)
Ion Zimbru: Ştim că ai locuit pe strada Morilor. Vorbeşte-ne despre locuirea ta în Strada Limba Română!
Simon Ajarescu: Treizeci de ani trăiţi şi existaţi, citiţi şi scrişi pe acea on line municipală din Galaţi, ca „Don Chijotte de pe strada Morilor” – după titlul unei povestiri de Eugen Teodoru, scriitorul gălăţean-bucureştean pe care-l apreciez şi-l respect de ani şi ani de zile, susţinător în fel şi chip al poetului care vă vorbeşte, şi, afirm cu tărie, m-a scos, prin avocatura sa ideală, din ghearele securităţii, prin anii 1973-’76, de mâhnită amintire, mă bucur că am ocazia să-l salut de la Dunăre şi să-l reamintesc tuturor gălăţenilor conectaţi la această prietenie între purtătorii de Pană Imaculată. Acest episod merită o mise-en-abime! Dar locuţiunea cu morile chiar dacă e fermecătoare, este desigur doar parţial veridică (orice metaforă vizează relativul cu pârghii de absolut şi probabilitatea cu pârghii de improbabil!) deoarece mi-a lipsit Rosinanta, Sabia şi Scutul, iar Morile de Vânt semicitadine de Altădată au dispărut cu desăvârşire. Existenţialul moraritudinii mele, atâta cât a fost şi mai este câtva, în imaginarul dichisit al unora mai recenţi (vezi Patapievici!) care poate nici n-au underground cervantesc, contribuie din plin la un C.V. care se prelungeşte în abis… Daaa! Locuirea mea magică pe Strada de Fildeş a Limbii Române, cum vă place vouă s-o botezaţi – şi bine faceţi – este o Realitate suprapusă, etajată, palierată, translată şi cu o semnificaţie autentificată de Destin. Părinţii şi fraţii mei nu vorbeau un idiom iluzoriu, iar eu n-am scris niciodată în graiul Esperanto! Inefabilul care îmi prieşte este cel care sparge zidul sonic al tezaurului haşdeian, intrat în alchimia eminesciană, sadoveniană, argheziană, dar şi în Dada şi în suprarealism, oh, la, la! Pentru că sunt ispitit să recunosc imediat, cu cărţile pe masă, vorba lui Ion Trif Pleşa, să admit rapid că scriu „În limba dragobiană”, iar voi, de-o inteligenţă extraterestră, mă percepeţi indubitabil şi comprehensiv, în limba română! – lucru stabilit de mine în poemopeea încheiată astă-vară, intitulată „Cuvântul-Rază şi Prisma de Ametist”. Sponsorii noştri îşi scurg bănetul la Bingo-Europa?…
I.Z.: După cele patru „porunci” ale noastre, credem că suporţi şi o întrebare: Ce-ai fi fost dacă nu erai cine eşti?
S.A.: Ar fi greu să aflu pentru proiecţia mentală de care mă bucur în exercitarea conceptului meu de Poezie mai mult decât o supernovă producătoare de Penlumină pe orbita unei absolut obligatorii explozii! Felul punerii acestei întrebări presupune din partea mea un profetism „retro” – el nu ilustrează „efectul de zar” mai puţin ca spiritul profetic propriu-zis… Cele trei poziţii ale lui a fi, verb de-o celebritate sfâşietoare, din interogaţia voastră parşivă, mă susţin şi vă susţin în centrul câmpului unitar al limbajului, conştiinţa ca materie primă pentru Poezie! Pe mine asta mă salvează, mod curent, nu credeţi?, metanoia fiind mereu, pe persoane şi personalităţi, un proces!, care se încheie doar la Judecata-de-Apoi! Am observat însă că vocaţia mea poetică a devenit un zid chinezesc pentru viaţa mea! Pot oare lăuda pe fiecare, cu o dragoste ecumenică încât să opresc la timp nişte porţi, ale căror ţâţâni sunt fixate în neant gata să mă/să ne lovească în obraz?! Vă mulţumesc pentru gestul interactiv, oferit înainte de 3 martie, cu o generozitate de sfinţi: nominalizarea voastră într-un Who’s Who in Romanian al inimii mele, vă este asigurată pe anul 2003!!, plus eternitatea datată de el…
A consemnat,
Ion Avram
