Marfă scoasă din țară cu acte false

Marfă scoasă din țară cu acte false
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Poliția de Frontieră din Galați a deschis o anchetă în cazul unui transport de mărfuri făcut de un ucrainean care a încercat să treacă granița în weekend, prin punctul de la Giurgiulești. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, s-a prezentat pe sensul de ieșire al PTF Galați Rutier la volanul unui autocamion încărcat, pentru care a prezentat o serie de documente care au trezit suspiciuni sub aspectul valabilității și autenticității.

"Bărbatul a prezentat autorităților vamale, pentru marfa transportată, documente de export, constând în declarație vamală și factură de achiziție. Lucrătorii vamali au constatat că există diferențe între documente și datele din sistemul informatic vamal. Ulterior, conducătorul auto a prezentat o altă declarație de export și altă factură, documente ce aveau înscrise aceleași numere de înregistrare ca primele, dar pentru o altă societate comercială din Ucraina", a precizat insp. pr. Mădălina Carp, purtătorul de cuvânt al STPF Galați.

Pentru că actele arătau neconcordanțe în privința destinatarilor, polițiștii de frontieră au indisponibilizat atât autocamionul, cât și marfa. Ucraineanul s-a ales cu dosar penal pentru folosire de acte falsificate, autoritățile din România urmând să stabilească cu exactitate situația și să ia măsurile care se impun.

Citit 1515 ori Ultima modificare Marți, 21 Noiembrie 2023 20:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.