E greu să verifici afirmaţiile cuiva privat de libertate. De aceea nici nu putem publica în întregime scrisorile celor din Penitenciarul Galaţi, care nu sunt puţine.
Totuşi, uneori, cu precizarea că cei aflaţi acolo semnează şi îşi asumă întreaga răspundere, putem cita din scrisorile lor. Mai ales când cele povestite ridică semne de întrebare interesante şi pentru lumea din afara gratiilor.
Dreptul la apărare
Doamna Crăiţă Georgeta nu ne-a scris pentru prima oară. Execută o condamnare asupra căreia nu noi suntem cei care îşi pot spune părerea. Justiţia a decis şi noi nu putem ţine partea nimănui.
Dar încrederea în justiţie a Georgetei Crăiţă este redusă la zero. Ultima sa apariţie în instanţă, pe care ne-o povesteşte, îi alimentează neîncrederea. Şi atunci, te întrebi care mai este rolul detenţiei, din moment ce condamnatul se simte nedreptăţit şi nu responsabil pentru faptele sale, pentru care a fost privat de libertate.
„Pe 16 noiembrie am avut revizuirea la Tribunalul Galaţi şi chiar dacă ştiam cum se judecă aici, procesul din 16 m-a şocat. Mi s-a numit un apărător din oficiu care a vorbit 30 de secunde, în afara obiectului cererii, care nici nu m-a întrebat în prealabil ce motive sau probe să invoce”.
„Dar asta nu m-a deranjat prea mult, ştiind că voi avea dreptul la ultimul cuvânt şi voi invoca eu personal motivele pe care le scrisesem pe hârtie. Şocul a fost când mi s-a dat cuvântul şi am început să citesc o frază ca apoi judecătoarea să-mi spună să scurtez că se grăbeşte, are multe procese”.
„Nu terminasem nici o treime din primul motiv al revizuirii. Am solicitat să fiu lăsată să-mi expun motivele pentru că ăsta era şi scopul revizuirii, dar în acel moment judecătoarea a fost chiar agresivă, spunând să-i dau ei foile pe care doresc să le citesc. Nu am putut decât să-i înmânez acele foi pe care îmi scrisesem motivele, dar sunt convinsă că dacă nu a avut timpul necesar să mă asculte, de citit nici atât”.
„Asta e justiţia, ăsta e dreptul la apărare şi aşa sunt condamnaţi oamenii fără măcar să cunoască instanţa dacă sau cât de vinovat este cineva. Şedinţa este condusă de procuror, el fiind singurul care poate să vorbească cât şi ce vrea”.
„Acum sunt convinsă că voi sta ani de zile la puşcărie fără a se şti niciodată dacă am fost sau nu vinovată. Adevărul este închis aici, cu mine, pentru că în justiţia noastră nu se urmăresc, conform procedurii, persoanele participante la comiterea infracţiunii şi vinovatul, din lipsa de timp a judecătorului, ci doar o persoană care să fie condamnată pentru ca dosarul să nu rămână au autor necunoscut...”
