Interceptări telefonice în dosarul Albo-Gheorghiţă. Cum ajungea carnea stricată în magazine

Interceptări telefonice în dosarul Albo-Gheorghiţă. Cum ajungea carnea stricată în magazine
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Continuăm să vă prezentăm extrase din stenogramele înregistrărilor făcute de procurori în dosarul "Albo-Gheorghiţă". Astăzi veţi putea afla cum Dumitru Neculai, patronul grupului de firme Albo încerca să "rezolve" reclamaţiile legate de produsele alterate livrate unor magazine de desfacere. Informaţiile apar în rechizitoriul celor de la DNA, care în 2011 au demarat o anchetă penală legată de felul în care s-au băgat pe pieţele gălăţene alimente ce ar fi fost vătămătoare pentru sănătatea consumatorilor. Produsele au fost vândute prin magazinele grupului de firme Albo sau au fost livrate altor societăţi, care la rândul lor le ofereau spre vânzare.

Codiţe cu mucegai

Pe 6 iunie 2011, Dumitru este contactat de directorul de vânzări al SC Top Meat Food, Florin Irimia, care-i spune despre produsele mucegăite:

„Florin: Alo? Şefu’? Eu am fost să mă conving, să văd de codiţele ălea. Aşa este. Deci era... prins mucegai deasupra. Erau proaspete, da’... mi-a ieşit femeia şi asta... doamna Dana mi-a zis că nu ştie ce s-a întâmplat... cu ele. Deci erau proaspete, nu era că... se vedea că erau vechi, dar au prins mucegai deasupra.

Dumitru Neculai: Mucegai... să prindă?

Florin: Da.

Dumitru Neculai: N-are cum, că noi nu... nici nu avem codiţe... fii atent că... să nu fie de ălea, bule de grăsime sau ceva.

Florin: Nu, nu. Mi-a zis şi mi-a arătat-o. Cică: Da, are...

Dumitru Neculai: Îhî.

Florin: Deci le-am văzut că... chiar eram... zic mă, dacă mi-a spus şi agentul... mi-a spus şi şoferul... că le-a luat înapoi că... arătau...

Dumitru Neculai: Şi ălălalt... ălălalt de la Lofensiv, ce l-a apucat?

Florin: Nu ştiu. Cu... a zis...

Dumitru Neculai: Slănină groasă sau...

Florin: Da, da, slănină groasă.

Dumitru Neculai: Băi, băiete, băi!

Florin: Da. Deci alea... codiţele... aşa era. Deci am văzut...

Dumitru Neculai: Bine. Hai... mă duc şi eu acuma să le văd.

Florin: Da.

Dumitru Neculai: Imediat.

Florin: Am fost şi le-am văzut că... eram curios... zic, băi, nu se poate... e ceva imposibil, îs proaspete, îs... asta.”

Pe 4 mai, Irimia îi spune lui Dumitru că aveau reclamaţii de la o firmă care primise de la SC Top Meat Food SRL Galaţi mici şi cârnaţi alteraţi.

„Cetăţean: Şefu’, m-a sunat acum „Nicolmex-ul” şi  mi-a zis că a primit ieri mici sub orice ă….critică….vineţi….şi cârnaţii proaspeţi tot la fel, da’ micii sunt într-o stare ă….foarte degradată!

Dumitru Neculai: Nu se poate aşa ceva! Nu. Nu. Deci nu se poate! Deci eu ştiu care… când au fost făcuţi. Au fost făcuţi abia ieri. Nu.

Cetăţean: Deci ieri a primit, mi-a zis, ieri a primit şi sunt într-o stare… sunt vineţi…

Dumitru Neculai: Bun. Să-i dai şi numai… pentru 10 caserole pentru asta… numai, dă-le-n p…a mă-sii şi 2 kile de cârnaţi… deci îs la figuri acolo, nu… nu.

Cetăţean: Da.

Dumitru Neculai: Îi dă înapoi, să facă retur.

Cetăţean: Eu v-am zis ca să… să ştiţi.

Dumitru Neculai: Să ducă cineva să..., un agent, cineva să... să-i luaţi de acolo, şi…..da?”

Cârnaţi stricaţi

Discuţiile pe tema produselor de proastă calitate pentru care s-au primit reclamaţii relevă, în opinia procurorilor, starea de lucruri existentă în societate. Pe 28 aprilie 2011, Dumitru este contactat de Irimia.

"Cetăţean:  Adică, femeia de-acolo, ştiţi povestea cu cârnaţii de bere?

Dumitru Neculai: Nu.

Cetăţean: Ei, cârnaţii de bere care s-au dus la Berlin...

Dumitru Neculai: Da.

Cetăţean: Au fost toţi de o calitate îndoielnică, adică, spre vineţiu. Ă… eu am vorbit...

Dumitru Neculai: Când, când asta? Când s-au dus?

Cetăţean: S-au dus… miercuri.

Dumitru Neculai: M.

Cetăţean: Deci, au fost… şi la absolut… ce s-a dus, tot ce s-a dus pă... pă ăsta şi i-am spus, m-a sunat femeia de-acolo şi: Domnu’ IRIMIA, veniţi şi dumneavoastră, i-am văzut şi eu, veniţi şi dumneavoastră să vedeţi dacă eu cumva. Dacă eu i-am pus pă ăştia la vânzare, nu mai vindem cârnaţi de bere de-ai dumneavoastră pă, pă Bârlad!

Dumitru Neculai: Îhî. Şi? S-au făcut retur?

Cetăţean: Nu. I-am spus: Doamnă, vă rog frumos, din suflet, nu-i puneţi la vânzare, o să vi-i schimb apoi, aceeaşi cantitate, o să vi-i schimb ca să nu fie nici un fel de problemă... Eu cred că a fost mai mai mult de o săptămână şi ceva a stat… staţi acei cârnaţi. Pentru că altfel nu... nu puteau să prindă, şefu’, să prindă o culoare din asta, dubioasă. Adică, trebuie să fim şi un pic atenţi…

Dumitru Neculai: S-a dat cantitate mare?

Cetăţean: Vreo 35 kilograme, cam aşa.

Dumitru Neculai: Da.

Cetăţean: Asta e, na, o să vă spun mâine exact tot ce… tot ce am găsit în în zilele ăstea trei, o să vi le spun mâine şi… să să încercăm să să remediem.”

Citit 4525 ori Ultima modificare Luni, 22 Aprilie 2013 17:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.