Dosarul "Jîtea", amânat pentru toamnă din cauza lipsei unui avocat

Dosarul "Jîtea", amânat pentru toamnă din cauza lipsei unui avocat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În dosarul afaceristului vrâncean Mircea Liviu Jîtea, judecata s-a amânat pentru 16 septembrie. Magistraţii Tribunalului au constatat că nu pot continua cercetarea judecătorească din cauză că unul dintre inculpaţi, societatea Trust LF Trade SRL Focşani, nu avea avocat.

Procesul grupării vrâncene a ţinut capul de afiş al ziarelor prin implicarea afaceristului de Top 300 Mircea Jîtea. Scandalul a pornit anul trecut, când Jîtea şi alţi membri ai presupusei grupări au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi pentru contrabandă de alcool. Anul trecut, în august, procurorii gălăţeni ai DIICOT i-au trimis în judecată, atât pe afacerist cât şi pe alţi 20 de inculpaţi, pentru că au produs şi comercializat alcool pentru care nu au plătit statului taxele aferente, prejudiciul fiind estimat la 58,4 milioane de lei. Rând pe rând, inculpaţii au fost puşi în libertate, ultimul pe listă fiind chiar Jîtea.

În instanţă, dosarul nu are un parcurs liniştit. La unul dintre termene, inculpaţii au cerut ca dosarul să se judece potrivit procedurii penale noi, în camera preliminară. DIICOT Galaţi s-a opus, iar instanţa a respins solicitarea, nu înainte de o serie de contre juridice asupra faptului dacă a început sau nu cercetarea judecătorească înaintea intrării în vigoare a noului Cod penal. Dacă nu ar fi fost începută cercetarea, potrivit noilor norme, magistratul ar fi trebuit să ducă dosarul în camera preliminară, acolo unde timp de 60 de zile totul ar fi fost secret. Procurorii DIICOT au atras atenţia că procesul se află în faza publică, deoarece, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, magistratul s-a pronunţat asupra legalităţii rechizitoriului şi a probelor aduse. Judecătorul a împărtăşit punctul de vedere al DIICOT şi astfel a respins solicitarea inculpaţilor.

Vezi şi: Curtea de Apel Galaţi a decis/ Dosarul afaceristului Mircea Jîtea nu se va judeca la secret

Citit 959 ori Ultima modificare Joi, 17 Iulie 2014 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.