Testamentul olograf face parte, alături de testamentul autentic, din categoria testamentelor ordinare. Acesta este definit, în cadrul art. 1041 Cod civil, ca fiind testamentul scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.
Testamentul olograf se poate scrie pe orice fel de suport material, cu orice instrument de scriere (creion, stilou, cărbune etc.) şi în orice limbă ştiută de testator. Prin urmare, dat fiind faptul că este un înscris sub semnătură privată, validitatea lui poate fi contestată de moştenitorii care nu recunosc scrierea sau semnătura.
Ulterior întocmirii, testatorul poate efectua modificări ale actului său de ultimă voinţă, însă fiecare dintre acestea trebuiesc datate şi semnate.
Date obligatorii
O altă condiţie de validitate a testamentului olograf este data acestuia, întrucât în raport de ea se poate stabili dacă testatorul a avut capacitate la momentul realizării actului şi care dintre testamente este valabil (în cazul în care a lăsat mai multe testamente, ultimul revocă dispoziţiile contrare sau incompatibile cuprinse într-un testament anterior). Data trebuie să fie completă sau, cel puţin, să servească la identificarea momentului încheierii actului, lipsa acesteia atrăgând nulitatea testamentului.
Semnătura de pe testament atestă faptul că autorul său recunoaşte că îi exprimă voinţa şi îl însuşeşte ca atare şi, de asemenea, faptul că actul a fost încheiat în formă definitivă. Semnătura fiind o formalitate esenţială, lipsa ei atrage nulitatea absolută a testamentului.
Codul civil prevede la art. 1042 că „înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare. În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale, la deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Neîndeplinirea acestei formalităţi nu este sancţionată, astfel că testamentul olograf va continua să îşi producă efectele.
George Schin, notar
CITEŞTE ŞI: SFATUL NOTARULUI/ Testamentul autentic
