Munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei.
Conform art. 326 din Codul Civil, munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei. Executarea efectivă a obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei se aduce la îndeplinire prin aporturi în numerar, dar poate fi executată şi în natură (folosirea ca locuinţă conjugală a imobilului proprietate exclusivă a unuia dintre soţi) sau în industrie (munca în gospodărie şi pentru creşterea copiilor).
Fiecare soţ este liber să exercite o profesie şi să dispună, în condiţiile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligaţiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei.
Ca urmare a reformelor legislative intervenite în secolul trecut, prin care s-a consacrat principiul egalităţii depline a soţilor, regula dominantă este libertatea fiecărui soţ de a exercita o profesie. Poate fi vorba de o activitate profesională independentă, separată de a celuilalt. Potrivit art. 327 Cod Civil, fiecare soţ este liber să exercite o profesie şi să dispună în condiţiile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligaţiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei. Această libertate implică, în primul rând, libertatea fiecărui soţ de a-şi alege profesia, fără nicio discriminare între bărbat şi femeie.
Se poate obţine o compensaţie
Soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.
Potrivit art. 328 Cod Civil, soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei. Prin urmare, dreptul la compensaţie există dacă un soţ a participat efectiv, o perioadă de timp îndelungată la activitatea celuilalt soţ, fără a pretinde sau a primi o remuneraţie, fiind depăşite limitele obligaţiei sale de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei. Dreptul la compensaţie este o aplicaţie în această materie a principiului îmbogăţirii fără justă cauză.
Citeşte şi: Relaţiile patrimoniale dintre soţi (I)
