BREVIAR JURIDIC/ Întocmirea ulterioară a actului de stare civilă

BREVIAR JURIDIC/ Întocmirea ulterioară a actului de stare civilă
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Întocmirea ulterioară a actului de stare civilă (act de naştere, căsătorie sau deces) se poate face numai în cazurile limitativ prevăzute de Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Potrivit acestei legi, întocmirea ulterioară a actului de stare civilă se poate solicita în următoarele cazuri:

- dacă întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă ori refuzată, deşi au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia;

- dacă întocmirea actului de căsătorie a fost omisă sau refuzată, deşi a fost luat consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă.

Procedura întocmirii ulterioare a actului de stare civilă se rezolvă pe cale administrativă. Astfel, cererea pentru întocmirea ulterioară a unui act de stare civilă, însoţită de documentele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor  sau la ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ – teritoriale competente să întocmească actul.

Cererea trebuie să fie soluţionată  în termen de 30 de zile prin dispoziţie a primarului.

Anterior soluţionării acestei cereri trebuie să existe avizul favorabil al serviciului public  comunitar judeţean de evidenţă a persoanei.

Această dispoziţie se va comunica solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii.

În cazul în care cererea a fost admisă, petiţionarul trebuie să solicite înregistrarea dispoziţiei în registrul de stare civilă.

Dispoziţia de respingere a cererii poate fi contestată atât de persoana care a solicitat întocmirea  ulterioară a actului, cât şi de orice persoană interesată la instanţa  judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă (serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăria care au respins cererea).

Hotărârea judecătorească de întocmire ulterioară a actului de stare civilă se înregistrează în aceleaşi condiţii ca şi cele în care a fost admisă cererea prin dispoziţia primarului.

Citit 1740 ori Ultima modificare Marți, 24 Noiembrie 2015 01:17