ALIENAREA PARENTALĂ, o consecinţă abuzivă a rupturii în cuplu

ALIENAREA PARENTALĂ, o consecinţă abuzivă a rupturii în cuplu
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Sindromul alienării parentale este o formă severă de abuz emoţional săvârşit asupra minorului. Profesorul de psihiatrie Richard Gardner a definit noţiunea drept „denigrarea sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia înstrăinării copilului de celălalt părinte”.

De regulă, alienarea parentală apare la separarea sau divorţul părinţilor. Conştient sau nu, părintele alienator, prin atitudinile sale (cuvinte agresive, dispreţuitoare, etc.) creează o stare de ostilitate între copil şi celălalt părinte, astfel încât minorul ajunge să refuze să se întâlnească cu părintele alienat, cadourile acestuia etc.

Îndepărtarea unui copil de părintele său nu poate avea decât efecte negative. Un copil are nevoie să ştie că este iubit de ambii părinţi şi să aibă o relaţie armonioasă cu aceştia pentru a se deveni un adult care are încredere în sine şi relaţionează corespunzător cu semenii săi.

Cum stau lucrurile în societatea românească?

Fenomenul alienării parentale a fost consacrat oficial ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului prin Dispoziţia nr. 2/2016 privind recunoaşterea alienării parentale/părinteşti. În cuprinsul Directivei este indicată definiţia acestei forme de abuz şi se face referinţă la Protocolul privind recunoaşterea alienării parentale încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016. Această recunoaştere oficială este un prim pas în protejarea minorilor de abuzul emoţional.

Chiar dacă se depistează, prin expertiză psihologică, sindromul alienării parentale, nu există sancţiuni pentru părintele alienator. Însă, o dată descoperită această situaţie, sindromul poate fi tratat cu succes de către specialişti. Alienarea nu este întotdeauna realizată de către părintele care rămâne cu copilul, ci şi de familia extinsă a acestuia (de exemplu bunici). Fenomenul îl afectează atât pe minor, cât şi pe părintele alienat, care pierde afecţiunea şi încrederea copilului său.

Ce poate face părintele alienat?

Părintele alienat are posibilitatea să solicite instanţei schimbarea domiciliului minorului motivat de faptul că, prin manipulare, este împiedicat să aibă o relaţie normală cu copilul său. De asemenea, dacă drepturile de vizitare nu sunt respectate, se poate adresa instanţei de judecată. Existenţa sindromului alienării parentale poate fi dovedită prin expertiză psihologică judiciară realizată de un psiholog expert. Psihologul îşi va formula concluziile şi recomandările după mai multe întâlniri cu minorul şi părinţii acestuia. Este util de menţionat că este obligatorie prezenţa ambilor părinţi atât pentru realizarea expertizei, cât şi pentru tratarea sindromului.

Concluzia pozitivă este că, de aproximativ trei luni, părintele care a fost îndepărtat în mod nejustificat şi abuziv de copilul său minor, ca urmare a divorţului de partener, are un instrument legal pentru a schimba această situaţie şi a-şi relua relaţiile normale cu copilul.

Citit 3822 ori Ultima modificare Marți, 28 Iunie 2016 01:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.