Computerele cuantice multifuncţionale ar putea deveni realitate

Computerele cuantice multifuncţionale ar putea deveni realitate
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Oamenii de ştiinţă s-au apropiat cu încă un pas de realizarea unor computere „cuantice“ multifuncţionale, mult mai puternice chiar şi decât cele mai avansate supercomputere din prezent.

Calculatoarele cuantice folosesc calităţile ciudate ale particulelor subatomice. Aşa-numitele particule cuantice se pot afla în două locuri în acelaşi timp şi, de asemenea, pot fi conectate chiar dacă se află la milioane de kilometri distanţă, transmite BBC, potrivit Mediafax.

O echipă de la Universitatea Sussex a transferat informaţii cuantice între cipuri de calculator la viteze şi cu o precizie record. Informaticienii încearcă de peste 20 de ani să realizeze un computer cuantic eficient. Companii precum Google, IBM şi Microsoft au dezvoltat deja maşinării de acest fel, pornind însă de la principii mai simple. Dar, potrivit profesorului Winfried Hensinger, care a condus cercetarea la Universitatea Sussex, noua dezvoltare deschide calea pentru sisteme care pot rezolva probleme complexe din lumea reală, de care cele mai bune computere pe care le avem în prezent sunt incapabile. „În momentul de faţă, avem computere cuantice cu microcipuri foarte simple“, a spus prof. Hensinger. „Ceea ce am realizat aici este capacitatea de a produce computere cuantice extrem de puternice, capabile să rezolve unele dintre cele mai importante probleme pentru industrii şi societate“. În prezent, computerele rezolvă problemele într-un mod liniar, simplu, folosind doar sistemul binar, format din cifrele 0 şi 1.

Citit 1570 ori Ultima modificare Duminică, 19 Februarie 2023 12:45

1 comentariu

  • postat de gheorghe
    Vineri, 24 Februarie 2023 23:39
    24.84.229.***
    Nu-i credeti, ... aiureli.
    Ca sa constati in realitate ubicuitatea (disimulata de "cuantici" prin "entaglement"), insuti ar trebui sa o poti manifesta; este impropriu Creatiei, ... un /o "ceva" sa se afle in acelasi moment in diferite locatii din spatiu. Fie ea si .... nformatie unica, "elaborata".
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.